Peștera secretă a Cavalerilor Templieri? Locul ascunde figuri înfricoșătoare și instrumente de tortură

Într-o gaură din pământ, mult sub piața principală din orașul Royston al Marii Britanii, acum 300 de ani s-a dezvăluit o galerie cu figuri înfricoșătoare, chipuri catatonice și instrumente de tortură.

„Aici se află Sfânta Ecaterina, cu roata cu țepi prin care a fost trasă. Avea doar 18 ani atunci când a fost martirizată. Și mai este și Sfântul Laurențiu, care a fost ars de viu”, își începe prezentarea Nicky Paton, managerul acestei peșteri din comitatul Hertfordshire, acolo unde se află orașul Royston.

Printre aceste scene teribile din istoria Creștinismului se mai află și alte imagini laice: o amplă gravură a unui cal și un simbol al fertilității, care ilustrează o femeie cu organe sexuale de dimensiuni exagerate (gravuri cunoscute sub denumirea Sheila na gig).

Imaginile teribile ale Creștinismului, gravate în subteran

Un alt portret întâlnit acolo este al unei persoane care își ține craniul în mâna dreaptă, iar în cea stângă are o lumânare. Iar imaginile sunt și mai înfricoșătoare în contextul execuției  rudimentare, care par realizate de mâna unui copil, potrivit BBC.

Având în vedere aceste scene, nu este dificil de imaginat surprinderea unui muncitor care, în vara anului 1742, a săpat pentru fundația unor bănci din piața din oraș, însă s-a lovit de o lespede. Ulterior, a descoperit că piatra bloca intrarea într-un tunel din pământ. Tânărului muncitor i s-a dat o lumânare și, împins de la spate de colegi și de localnici, a coborât singur pentru a afla ce este sub pământ. Iar acolo nu zăcea o mare comoară, așa cum credeau locuitorii orașului, ci un craniu uman, câteva oase și pereți gravați de sus până jos. Au trecut trei secole de atunci, iar Peștera din Royston (Royston Cave) rămâne în continuare unul dintre cele mai misterioase locuri din Marea Britanie.

„Ceea ce face această peștera atât de intrigantă pentru vizitatori și pentru istorici este, în continuare, o enigmă. Este un mister cine a făcut-o, când sau de ce, pentru că nu există o documentație specifică privind existența sa, înainte de acea descoperire accidentală. Nu există cărți, desene, jurnale – nimic care să sugereze că ar fi fost așa ceva aici”, a mai spus Nicky Paton.

Grota ar fi fost ascunzătoarea de bază a Cavalerilor Templieri

În aceste condiții, a fost inevitabilă nașterea teoriilor. Cei cu aplecare spre ezoterism au spus că peștera se află la intersecția a două „linii ale legii” („Ley Lines” – în original), adică cărări străvechi ce leagă între ele locurile cu încărcătură spirituală (inclusiv Stonehenge). Iar anticarul William Stukeley crede că crucile gravate aveau drept scop (într-o vreme când analfabetismul și religia erau la un nivel ridicat), îndemnarea oamenilor să-și spună rugăciunile.

Însă publicul a îmbrățișat și mai abitir teoria care spune că Peștera din Royston a fost un spațiu subteran în care cavalerii enigmaticului Ordin al Templierilor se ascundeau. Acești călugări războinici au acumulat avere și influență semnificativă în Europa până când, în 1307, au fost nimiciți în mod violent.

Istoricul zonei, Sylvia Beamon, crede că peștera era o structură pe care Templierii au găsit-o deja construită și au folosit-o pentru a-și păstra alimentele.

Nu toți istoricii sunt convinși de legătura cu Templierii

Însă nu toți istoricii sunt convinși că există o legătură cu Templierii, mai ales pentru că o analiză stilistică a figurilor sculptate indică perioada 1360 – 1390, adică mult după ce Cavalerii Templieri au fost activi în Royston. Atunci, care este, de fapt, legătura cu Ordinul Templierilor?

„Riscul este acela că oamenii au vrut să spună povești încă din prima zi: Veniți să vedeți peștera templierilor. Doar pentru că cineva a inventat o poveste acum 300 de ani, nu înseamnă că a fost mai adevărată atunci decât ar fi acum”, a spus Tobit Curteis, cel care se ocupă de conservarea peșterii.

Însă chiar și astăzi, Royston Cave continuă să ofere mai multe întrebări decât răspunsuri.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Declinul Cavalerilor Templieri. Ce s-a întâmplat cu ordinul militar misterios?

Confesiunile false ale Cavalerilor Templieri: cum şi de ce regele Franţei a distrus ordinul?

200 de ani de istorie, scoși la lumină în Peștera Mamutului, cel mai vechi sistem de peșteri din lume

Balankanche, peștera sacră a mayașilor sau poarta către un tărâm al zeilor



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.