Perseidele 2022. Ploaia de meteori își atinge maximul

O dată pe an, de la mijlocul lunii iulie și până la sfârșitul lunii august, Pământul trece prin mii de roci spațiale minuscule. Oamenii cunosc acest eveniment drept ploaia de meteori Perseide, sau mai simplu Perseidele.

Anul acesta, Perseidele își ating maximul între 12 și 13 august. Din păcate, Luna Plină va face observarea meteorilor destul de dificilă. Am putea vedea în jur de 10 sau 20 de meteori pe oră în timpul maximului, potrivit NASA, în scădere de la 50 sau 60 pe oră într-un an fără Lună Plină.

Totuși, am putea observa câteva „stele căzătoare”.

Perseidele sunt unele dintre cele mai cunoscute ploi de meteori ale anului. Meteorii își fac apariția în fiecare vară, atunci când planeta noastră trece prin „coada” cometei Swift-Tuttle, care a trecut ultima oară pe lângă noi în 1992.

Cum poți vedea ploaia de meteori Perseide?

Pe măsură ce Terra trece prin rămășițele înghețate și stâncoase ale cometei, mici reziduuri spațiale trec prin atmosfera noastră, atingând o temperatură de 1.650 grade Celsius și brăzdând cerul cu viteze de peste 160.000 kilometri la oră, scrie Science Alert.

Mare parte dintre acești mici meteori ard în atmosferă, deși rareori unii se prăbușesc pe suprafața planetei noastre, astfel că primesc denumirea de „meteoriți”.

Deși Perseidele durează timp de câteva săptămâni, cel mai frumos spectacol începe atunci când Terra trece prin cea mai densă parte din norul cometei Swift-Tuttle.

Într-un an oarecare, pasionații de astronomie se pot aștepta la aproximativ 60 de meteori pe oră. Anul acesta, numărul va fi considerabil mai mic, pentru că Luna Plină va lumina foarte puternic.

Cel mai bine ar fi să găsim un loc extrem de întunecat de unde putem să observăm cerul în orele dinaintea răsăritului. Ochii noștri au nevoie de până la 30 de minute pentru a se obișnui cu întunericul. Apoi, ar trebui să ne îndreptăm privirea spre nord, în direcția constelației Perseu.

Oamenii urmăresc Perseidele de mii de ani

Oamenii urmăresc Perseidele de mii de ani. În 1862, doi astronomi, Lewis Swift și Horace Tuttle, au descoperit în mod independent o cometă masivă, cunoscută acum drept Swift-Tuttle.

Câțiva ani mai târziu, un alt astronom a realizat că această cometă produce ploaia de meteori Perseide. Cometa Swift-Tuttle este uriașă. Oamenii de știință spun că este cel mai mare obiect cunoscut care a zburat în mod repetat prin apropierea Pământului. Nucleul cometei (partea centrală și solidă a cometei) măsoară 26 kilometri în lățime.

Prin comparație, asteroidul Chicxulub care a lovit Pământul în urmă cu 65 de milioane de ani și a dus la dispariția dinozaurilor măsura doar 12 kilometri.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Meteoritul Canyon Diablo a dezvăluit o structură misterioasă de diamant la interior

Craterul de origine al celui mai vechi meteorit marțian a fost descoperit de inteligența artificială

NASA, pregătită de impact! Telescopul James Webb va fi lovit de un micrometeoroid în fiecare lună

Cristale necunoscute până acum, descoperite în praful de meteorit perfect conservat



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.