Parcul Arheologic din Constanța, scenă pentru actorii Teatrului de Stat. 150 de locuri vor fi amenajate

Parcul Arheologic din Constanța devine scenă la sfârșit de săptămână pentru actorii Teatrului de Stat din Constanța. Pentru spectacolele „Meciul de comedie”și „Desculț în parc” în Parcul Arheologic vor fi așezate 150 de scaune.

„Am reluat o serie de spectacole dar am și venit cu o nouă premieră – – un spectacol de improvizație, ceva inedit pentru Constanța, nu s-a mai jucat în producție proprie așa ceva. Este un spectacol interactiv de teatru sport, două echipe de actori concurează una împotriva celeilalte într-o serie de probe de improvizație. Cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și Consiliului Județean Constanța vom face o stagiune estivală. Timp de o lună și jumătate vom juca spectacole atât din repertoriul propriu cât și cu mulți invitați din țară”, spune Erwin Şimşensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța.

Programul spectacolelor din Parcul Arheologic din Constanța

Începând cu vineri seara de la ora 21:30, pe platoul din fața Primăriei Constanța vor fi 150 de scaune, publicul are acces cu 40 de minute înainte de începerea reprezentației, în limita numărului de scaune.

Vineri și sâmbătă se joacă „Meciul de comedie”, iar duminică „Desculț în parc”.

„Este adevărat că trecem printr-o perioadă dificilă, instituțiile de cultură au fost închise o perioadă dar din fericire ni s-a permis reluarea reprezentațiilor în aer liber, cu toate măsurile de siguranță. Sănătatea oamenilor este prioritară dincolo de dorința noastră de a oferi evenimente culturale. Dincolo de prevenție și de tot ce ține de tratamentul fizic, în perioada aceasta oamenii au nevoie și de un pic de tratament spiritual și psihic iar teatrul și cultura joacă un rol foarte important în această perioadă”, a adăugat Erwin Şimşensohn, potrivit Mediafax.

Accesul publicului va fi gratuit

Spectacolele vor avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de igienă impuse în această perioadă. Accesul publicului va fi gratuit, limitat la 150 de scaune. Purtarea măștii de protecție este obligatorie iar la intrare, fiecărei persoane i se va măsura temperatura.

Reprezentațiile oferite de Teatrul de Stat Constanța vor continua până la sfârșitul lunii august.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.