Povestea Papei Ioana: Între Legendă, Înșelăciune și Fascinație Istorică
De-a lungul timpului, mitul Papei Ioana – o femeie care ar fi reușit să păcălească structurile Bisericii Catolice, atingând cel mai înalt rang ecleziastic – a generat curiozitate, dezbateri și controverse. Deși cercetătorii contemporani o consideră o legendă medievală, figura Papei Ioana rămâne vie în memoria colectivă și cultura populară, simbolizând subversiunea și rezistența feminină.
Originea mitului
Legenda susține că Ioana, o femeie învățată, s-ar fi deghizat în bărbat pentru a studia teologia și a avansat treptat în ierarhia religioasă, fiind aleasă papă sub numele de Ioan al VIII-lea. Povestea ajunge la un deznodământ tragic atunci când, în timpul unei procesiuni pontificale, ea intră în travaliu și naște în fața tuturor, moment în care adevărata sa identitate este dezvăluită. Conform versiunii dramatice, mulțimea uluită și furioasă a ucis-o cu pietre.
Primele referințe istorice
Una dintre cele mai vechi mențiuni scrise despre Papa Ioana datează din secolul al XIII-lea și îi este atribuită lui Ștefan de Bourbon, un dominican. El vorbește despre o femeie papă aleasă în jurul anului 1100, fără a-i menționa numele. O descriere notabilă, realizată de Martin de Troppau (sau Martinus Polonus), un cronicar papal din aceeași perioadă, plasează pontificatul Ioanei între anii 855 și 858, între papii Leon al IV-lea și Benedict al III-lea.
Legenda a fost acceptată mult timp ca un fapt istoric, iar absența surselor contemporane cu presupusul ei pontificat a rămas necontestată timp de secole, în special într-o eră în care autoritatea narativă a cronicilor medievale era puțin contestată.
Puterea mitului
Pe măsură ce legenda s-a răspândit, numele “Ioana” a devenit asociat definitiv acestei figuri în secolul al XIV-lea, chiar dacă versiunile anterioare o menționau și sub alte denumiri, precum Agnes sau Gilberta. Povestea a fost folosită în timpul Reformei protestante ca o armă împotriva Bisericii Catolice, evidențiind ipocrizia sa și presupusele erori ale infailibilității papale.
De asemenea, pentru clerul medieval, povestea Ioanei a servit ca o lecție morală și ca o dovadă a pericolelor „inserției femeilor în sferele rezervate bărbaților.”
Contestarea existenței
Primele îndoieli serioase privind autenticitatea Papei Ioana au fost exprimate de umaniștii renascentiști. Aeneas Silvius Piccolomini, care avea să devină Papa Pius al II-lea, a fost printre primii care au caracterizat legenda ca pe o ficțiune. În secolul al XVII-lea, istoricul calvinist David Blondel a publicat lucrarea Éclaircissement familier de la question în care a demontat sistematic povestea, arătând lipsa unei surse contemporane credibile referitoare la o femeie papă. Blondel a evidențiat și imposibilitatea existenței unei „ferste cronologice” între papii menționați, diminuând astfel credibilitatea mitului.
Istoricii moderni sunt de acord că această poveste este o creație medievală, cel mai probabil născută dintr-o combinație de factori culturali, misogini, politici și satirici din Evul Mediu. Unii sugerează că povestea și-ar fi putut avea originea în ascensiunea reală a unor femei influente, cum ar fi Marozia – o nobilă romană din secolul al X-lea, care controla politica papală în timpul așa-numitei „pornocrații romane.”
Motivele pentru persistența mitului
Încă de la apariția sa
