Papa Francisc, apel la un armistițiu de Paște în Ucraina

Papa Francisc a îndemnat Moscova și Kievul să ajungă la un armistițiu de Paște în Ucraina, care să ducă la negocieri pentru o pace durabilă.

„Lăsați armele jos!”, a spus Papa la finalul slujbei din Duminica Floriilor, la care au asistat zeci de mii de oameni în Piața Sfântul Petru, în Vatican.

„Să înceapă un armistițiu de Paște. Dar nu pentru a ne reînarma și a relua luptele, ci un armistițiu pentru a ajunge la pace prin negocieri reale”, a spus Suveranul Pontif, citat de Sky News.

Mai multe runde de negocieri au avut loc în Belarus sau prin legături video de la începutul războiului, în luna februarie.

Până acum, delegațiile nu au reușit să ajungă la un acord de încetare a focului, relatează Mediafax.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.