Papa Benedict al XVI-lea a murit

Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit. Starea de sănătate a fostului papă era gravă și își petrecea nopțile asistat de medici.

Fostul Papă Benedict al XVI-lea, primul care a demisionat în ultimele secole, a murit la vârsta de 95 de ani.

„Cu tristețe informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viață astăzi, la ora 9.34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican”, a declarat directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

Starea sa de sănătate suferise o „înrăutățire în ultimele ore”

„Informații suplimentare vor urma cât mai curând posibil”, a adăugat el.

Începând de luni, 2 ianuarie 2023, trupul neînsuflețit al Papei emerit Benedict al XVI-lea se va afla în Bazilica Sfântul Petru din Vatican, pentru despărțirea de credincioși.

Starea de sănătate a Papei Emerit, așa cum a fost numit Benedict după ce a demisionat, a suferit o „înrăutățire în ultimele ore” din cauza vârstei, a precizat Vaticanul, iar medicii îi monitorizau în permanență starea.

Papa Francisc, care l-a înlocuit în fruntea Bisericii Catolice, le ceruse credincioșilor să se roage pentru el la finalul audienței sale generale. Suveranul Pontif a mers să-l viziteze pe Benedict la mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican după audiența generală.

În ultimii ani devenise din ce în ce mai fragil

Benedict locuia la Vatican după ce a încetat să mai fie Papă în 2013. În ultimii ani devenise din ce în ce mai fragil, după ce își dedicase viața de după papalitate rugăciunii și meditației.

Timp de sute de ani, înainte ca Benedict să devină Sfântul Părinte, papii au condus Biserica Catolică până la moartea lor.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.