Pandemia de coronavirus a crescut numărul tinerilor și al cadrelor medicale cu depresie

Pandemia de COVID-19 produce efecte mai puțin vizibile în societate. Este concluzia la care au ajuns psihologii care în ultima perioadă s-au confruntat cu un număr din ce în ce mai mare de persoane cu probleme. Cei mai vulnerabili sunt tinerii și cadrele medicale.

Potrivit specialiștilor, din ce în ce mai mulți tineri au probleme psihologice din cauza stresului provocat de pandemia de COVID-19. De asemenea, în ultimele luni la specialiști au apelat numeroase cadre medicale epuizate din cauza efortului depus în spitale.

„Noi, psihologii, avem tot mai multe solicitări”

„Adresabilitatea a crescut în sistemul public și privat. Este vorba despre multe solicitări din partea părinților pentru copiii lor cu anxietate, depresie, tulburare de adaptare. Noi, psihologii, avem din ce în ce mai multe solicitări din partea cadrelor medicale care sunt epuizate după efortul de săptămâni, de luni și asta este o realitate asupra căreia ar trebui să ne aplecăm serios de tot”, a declarat psihologul Mihaela Bucuță, potrivit Mediafax.

Bucuță a dezvăluit că în prezent se fac mai multe studii privind efectul pandemiei de coronavirus asupra pacienților. Primele concluzii vor fi anunțate până la sfârșitul anului.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.