Pământul vibrează mai puţin din cauza izolării


Seismologii explică faptul că crusta Pământului se mişcă mai puţin.

În mod obişnuit, vieţile noastre sunt extrem de agitate, iar oraşele în care trăim sunt mereu pline de viaţă, totuşi, odată cu această pandemie de COVID-19, lucrurile s-au schimbat în mod radical. Toată activitatea asociată vieţii noastre obişnuite are multiple efecte, printre acestea se numără şi vibraţiile crustei Pământului. 

Acum seismologii din întreaga lume explică faptul că instrumentele lor înregistrează mai puţine sunete de fundal, acele vibraţii care se datorează activităţilor umane şi care se resimt în crusta terestră, notează .

Primul care a făcut publice datele care indică această reducere a vibraţiilor a fost Thomas Lecocq, geolog şi seismolog al Observatorului Regal din Belgia, acesta explică faptul că în cazul oraşului Bruxelles se poate observa o reducere cu 30-50% a vibraţiilor începând cu jumătatea lunii martie a acestui an. Această reducere coincide cu măsurile luate împotriva pandemiei legate de distanţarea socială şi de reducerea activităţilor din exteriorul locuinţelor. Cercetătorul explică faptul că o reducere asemănătoare a vibraţiilor are loc de Crăciun.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că reducerea sunetelor de fundal interceptate de către instrumentele seismologice face ca cercetătorii să poată obţine date despre evenimentele minore care au loc în crusta terestră. Thomas Lecocq explică faptul că, de obicei, staţia seismologică din Bruxelles este inutilă, activităţile din oraş oferind informaţii viciate.

Aparent, Thomas Lecocq nu este singurul cercetător care a observat această schimbare, pe diferitele reţele sociale, oamenii de ştiinţă prezintă date similare. Paula Koelemeijer, expertă în seismologie, a publicat date similare cu cele de mai sus dar care fac trimitere la Londra.

Citeşte şi:

20 de lucruri pe care nu le ştiai despre cutremure

Cum afectează, de fapt, cutremurele gravitaţia Pământului? Un nou studiu scoate la iveală lucruri incredibile

Scutul anti-seismic ar putea proteja clădirile importante de cutremure

Să fie acesta secretul prezicerii cutremurelor? Un experiment ar putea duce la salvarea a sute de mii de vieţi



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.