Pagubele majore cauzate de incendiile de vegetație din California pot fi văzute din spațiu

Noi imagini obținute prin satelit arată pagubele majore cauzate de incendiile de vegetație devastatoare din California.

Hărțile obținute cu ajutorul datelor de la sateliți arată cât de mult s-au extins două incendii majore de vegetație precum și cât de mult a ars regiunea. Culorile mai întunecate reprezintă o pierdere aproape completă, adică teritorii carbonizate și vegetație aproape inexistentă. Zonele mai deschise la culoare reprezintă regiunile în care incendiile au fost severe, însă unii copaci și unele plantele au supraviețuit.

Datele au fost colectate de sateliții Landsat la data de 26 septembrie, în timpul unei zile senine după săptămâni întregi în care fumul a acoperit Regiunea Golfului din San Francisco.

„A fost prima imagine prin satelit pe care am putut să o folosim”

„Aveam nevoie de o vedere clară asupra suprafeții teritoriale pentru a face aceste măsurători și am fost norocoși să avem o astfel de zi după atâta fum. A fost prima imagine prin satelit pe care am putut să o folosim pentru a determina cât de severe au fost incendiile”, a explicat Christopher Potter, cercetător la Centrul pentru Cercetare Ames al NASA.

Zonele verzi de pe hartă arată o creștere a vegetației, care cel mai probabil se datorează creșterii sezoniere sau agriculturii din afara regiunilor afectate de incendii.

Potrivit Earth Observatory, incendiul CZU Lightning Complex a devastat pădurile de pe coastă care erau pline de stejari Notholithocarpus densiflorus, pini de Oregon și arbori din familia Sequoioideae, unii dintre cei mai înalți copaci de pe Pământ.

„Unii cercetători cred că aceste fenomene ar putea avea legătură cu criza climatică”

„Este îngrijorător să vedem cât de mult au ars pădurile”, a spus Potter, potrivit Live Science.

„Este rar ca mai multe incendii să se producă din cauza fulgerelor într-un singur an în California. Anul acesta, am avut 10 astfel de incendii. Unii cercetători cred că aceste furtuni cu fulgere ar putea avea legătură cu criza climatică. Dacă încălzirea globală înseamnă că vor fi mai multe furtuni ca acestea în California, avem probleme mari”, a mai adăugat cercetătorul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Imagini apocaliptice în San Francisco. Fumul gros de la incendiile de vegetație a pus stăpânire pe oraș

Aproape 3 miliarde de animale au fost ucise sau și-au pierdut habitatul în urma incendiilor de vegetație din Australia

Inteligenţa artificială și dronele vor ajuta la stingerea rapidă a incendiilor de vegetație din Australia

Intervenție spectaculoasă în SUA. Incendiile de vegetație sunt stinse de „bombardiere cu apă”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.