**Pădurile sud-americane „plâng” după mastodonți. Plantele din Central Chile se află în pericol de dispariție din cauză că nu mai există cine să le împrăștie semințele: mastodonții dispăruți erau distribuitorii lor de încredere.**
Dispersia semințelor constituie una dintre marile provocări ale plantelor. Multe dintre acestea au învățat să solicite ajutorul animalelor, oferindu-le fructe delicioase ca „mită” pentru a transporta semințele pe distanțe mari.
Însă unele plante devin dependente de o singură specie sau de un grup restrâns, iar dispariția acestor animale duce la izolarea lor și, frecvent, la pericolul de extincție. De aceea, pădurile sud-americane „plâng” după mastodonți.
## Ce se petrece cu pădurile sud-americane?
Un exemplu dramatizat se desfășoară chiar acum în Central Chile, o zonă de biodiversitate extremă, unde numeroase specii de plante ce se bazau odinioară pe mastodonți pentru dispersia semințelor se găsesc acum izolate și în pericol de dispariție.
Deși o plantă poate să lase semințe cu ușurință sub coroana ei, acest lucru nu o ajută să cucerească noi teritorii. Animalele mari erau perfecte: acestea parcurgeau distanțe lungi și, după ce consumau fructele, împrăștiau semințele prin fecale, adesea la kilometri distanță, explică IFL Science.
Din păcate, animalele mari sunt fragile din punct de vedere ecologic și dispar cu ușurință, așa cum s-a întâmplat acum aproximativ 10.000 de ani, când o mare parte din megafauna Americilor, inclusiv mastodonții *Notiomastodon platensis*, s-a stins.
Ipoteza conform căreia multe plante cu fructe mari din America de Sud și Centrală s-au adaptat pentru a fi răspândite de aceste animale a fost avansată încă din 1982. Totuși, confirmarea acesteia a fost dificilă, deoarece nu era clar dacă acești giganți consumau fructe.
Un nou studiu publicat în *Nature Ecology and Evolution* schimbă situația. Cercetătorii au analizat dinții a 96 de exemplare de *Notiomastodon platensis* și au descoperit urme de amidon și țesuturi vegetale provenind din fructe cărnoase, cum ar fi cele ale palmierului *Jubaea chilensis*.
„Orice organism care consumă atâtea fructe, cu siguranță că transporta și semințele acestora”, a declarat profesorul Florent Rivals. În plus, analiza izotopilor din dinți sugerează că acești mastodonți trăiau în păduri bogate în fructe și călătoreau pe distanțe mari.
## Descoperirile surprinzătoare ale cercetătorilor
Astăzi, cercetătorii au investigat 25 de specii de plante ale căror fructe făceau probabil parte din alimentația mastodonților din Central Chile. Rezultatul? 40% dintre aceste plante sunt acum amenințate.
În comparație, în regiunile mai tropicale din America, doar 4-10% dintre plantele cu fructe mari sunt în pericol, deoarece acolo au supraviețuit animale precum tapirii și maimuțele, care își mențin rolul de distribuitori naturali de semințe.
„Acolo unde legătura ecologică dintre plante și animale a fost complet distrusă, efectele sunt evident vizibile chiar și după mii de ani,” afirmă dr. Andrea Loayza, de la Institutul de Ecologie și Biodiversitate din Chile.
Unele plante sunt atât de specializate încât semințele lor pot germina doar după ce au trecut prin sistemul digestiv al unui animal. Când animalul dispare, planta dispare rapid.
Majoritatea plantelor pot supraviețui o perioadă mai lungă, dar cu mari dificultăți. Dacă un eveniment natural sau provocat de om distruge o populație locală, șansele de regenerare dintr-un alt loc devin minime în lipsa unei metode eficiente de dispersare a semințelor.
Astfel, multe specii de copaci din Central Chile reușesc să supraviețuiască astăzi doar în populații izolate.
