Orion s-a întors pe Pământ: ce planuri mărețe are NASA cu Artemis II, când trimite oameni pe Lună

Misiunea Artemis I, a NASA, a revenit pe Pământ, după o călătorie de succes în jurul Lunii.

Sâmbătă, nava Orion fără echipaj a aterizat în largul coastei Baja, California, încheind, astfel, o călătorie de aproape 26 de zile, în care nava spațială a depășit recordul de zbor precedent, înregistrat de Apollo, și a trimis înapoi fotografii uimitoare ale satelitului natural al Pământului.

„Aceasta este o zi extraordinară”, a declarat politicianul Bill Nelson, în timpul transmisiunii în direct de la NASA. „Este una care marchează o nouă tehnologie, un nou tip de astronauți”, a mai comentat acesta.

Următorul pas mic pentru NASA, dar mare pentru omenire: Artermis II

Acum, că Orion s-a întors în siguranță pe Pământ, NASA va începe să evalueze toate datele colectate de nava spațială în lunga sa călătorie prin spațiu și va începe pregătirea pentru Artemis II.

Misiunea, programată pentru anul 2024, va conține, de data aceasta, astronauți umani la bordul navei spațiale Orion. Apoi, în 2025 sau 2026, NASA speră să efectueze prima sa aterizare pe Lună de la sfârșitul programului Apollo, în 1972.

Sistemul de lansare spațială de ultimă generație al NASA a dat agenției o mulțime de bătăi de cap, înainte de a reuși să trimită cu succes Artemis I în spațiu pe 16 noiembrie.

Oamenii de știință și-au petrecut o mare parte a verii remediind scurgerile de combustibil și probleme ale motorului. În toamnă, uraganul Ian și, ulterior, furtuna tropicală Nicole au întârziat și mai mult lansarea Artemis I. Ulterior, s-a produs una dintre cele mai memorabile lansări de rachete din ultimele decenii.

În concluzie, Artemis I încheie unul dintre cei mai de succes ani ai NASA din istoria recentă a agenției.

Printre alte realizări, în 2022, telescopul spațial James Webb a început, oficial, să funcționeze și să trimită imagini uluitoare din cosmos. În paralel, nava spațială DART a modificat cu succes orbita unui asteroid. Acum, NASA își îndreaptă atenția către Lună și nu numai.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.