La intersecția dintre artă, mitologie și cosmologie: „Originea Căii Lactee” de Jacopo Tintoretto
La finele secolului al XVI-lea, Europa experimenta transformări profunde sub impactul Renașterii și al unei revoluții în gândirea științifică. A fost o epocă în care arta nu se limita doar la a reflecta realitatea, ci o explora și o interpreta prin intermediul unui simbolism inspirat din mitologie, religie și noile descoperiri cosmice. În acest cadru cultural și intelectual, pictorul venetian Jacopo Tintoretto a creat, în jurul anului 1580, una dintre cele mai captivante lucrări ale sale: „Originea Căii Lactee” („The Origin of the Milky Way”).
Povestea mitologică – o narațiune celestă
Lucrarea își pune bazele în mitologia romană, în special în Metamorfozele poetului Ovidiu. Potrivit mitului, Jupiter, dorind să îi ofere fiului său muritor, Hercule, un statut divin, l-a adus la sânul zeiței Iuno (Hera în mitologia greacă) pentru a-l alăpta, fără a-i cere consimțământul. Când Iunona a realizat că un copil străin se hrănește cu laptele ei, l-a respins cu furie, iar în acest gest brusc, laptele s-a împrăștiat pe cer, formând ceea ce urma să fie cunoscut sub numele de „Calea Lactee”.
Jacopo Tintoretto reinterpretează această poveste mitologică în imagine cu un dinamism izbitor. Pictura sa nu redă doar o scenă, ci reprezintă o explozie de mișcare și lumină, un moment surprins între tensiune și revelație divină, o punte simbolică între cer și pământ, între uman și cosmic.
Estetică manieristă și compoziție narativă
Tintoretto, un nume de frunte al manierismului venețian, a fost influențat de două personalități artistice proeminente: Titian, de la care a preluat tehnica expresivă a culorilor, și Michelangelo, a cărui forță compozițională și anatomie dinamică l-au inspirat profund. Aceste influențe se împletesc în „Originea Căii Lactee” într-o reprezentare plină de dramatism și teatralitate, trăsături definitorii ale stilului său matur.
Tabloul este centrat în jurul gestului furios al Iunonei, în timp ce Hercule – ilustrat ca un Cupidon zburător – este surprins într-un moment suspendat între cer și pământ. Laptele împrăștiat devine un flux vizual care leagă personajele de fundalul ceresc, transformându-se, într-un arc simbolic, în constelații și stele. Această cascadă de lumină reprezintă, în esență, nașterea artistică a Căii Lactee – și, pe un plan simbolic, o sinteză între mit și univers.
Simbolism renascentist – între alchimie și astronomie
Pictura lui Tintoretto depășește simpla narațiune mitologică, devenind o meditație vizuală asupra cosmosului. În perioada în care a fost creată, în 1580, știința începea să pătrundă tot mai mult în misterele universului, chiar dacă telescoapele nu fuseseră încă inventate. Astfel, înțelegerea Căii Lactee era încă umbrită de mister și mit. Imaginația artistică reprezenta, așadar, unul dintre cele mai puternice instrumente de speculație asupra originii astrelor.
În tradițiile alchimice, extrem de influente în gândirea vremii, laptele era considerat „materia primă”, o substanță primordială din care derivau toate celelalte materii. Metafora convertării laptelui Iunonei în stele poate fi văzută ca o referire la procesul alchimic de transmutare, în care o substanță impură devine aur. În această interpretare, laptele (esența vieții) devine lumină (esența divină). Astfel, Tintoretto.
