ORA DE IARNĂ 2017. Cea mai lungă zi din an aduce ceva periculos

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 octombrie, România va trece la ora de iarnă, după ce ora 4:00 va deveni ora 3:00, astfel că va trebui să dăm ceasurile înapoi cu o oră.

ORA DE IARNĂ 2017. Duminică, 29 octombrie 2017, va fi cea mai lungă zi din acest an. Trecerea la ora de iarnă, prin schimbarea orei 4:00 cu ora 3:00, în noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie, se face în conformitate cu Ordonanţa de Guvern nr. 20 din 18.08.1997, privind stabilirea orarului de vară-iarnă.

Cea mai lungă zi din an duce însă la creşterea accidentelor care implică pietoni, potrivit unui studiu realizat de specialişti belgieni.

România a trecut la ora de iarnă în 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, respectiv în prima duminică a lunii octombrie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la ora de vară nu a fost în vigoare. De abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu.

ORA DE IARNĂ 2017. România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită “timpul legal român”.

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

ORA DE IARNĂ 2017. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.

ORA DE IARNĂ 2017. Cel care a gandit prima dată ca posibilă introducerea acestui tip de orar convenţional a fost neo – zeelandezul George Vernon Hudson, în 1898.

ORA DE IARNĂ 2017. Nu toate ţările folosesc în acest moment ora de vară, ci doar 69 de ţări din întreaga lume. În plus, nu toate ţările au aceleaşi perioade pentru schimbarea orei de vara. Din toamna anului 2011, Rusia a renunţat la acest sistem, pe motiv că “schimbarea orei de două ori pe an este un lucru nociv la adresa sănătăţii oamenilor şi provoacă stres”. 

În acest an şi Turcia a luat decizia de renunţa la trecerea la ora de iarnă pentru a le da şansa cetăţenilor să se bucure mai mult de soare. În urma acestei decizii, Turcia va fi cu trei ore înainte faţă de ora medie Greenwich (GMT) pe toată durata anului. 

ORA DE IARNĂ 2017.Polonia ar putea renunţa la ora de iarnă, după ce un proiect de lege în acest sens a fost susţinut în unanimitate, în prima fază, în Parlament. Cei care l-au propus susţin că schimbarea orei provoacă probleme de sănătate şi afectează economia. 

ORA DE IARNĂ 2017.Trecerea la ora de iarnă, realizată de mai multe ţări în acest an în noaptea de 28 spre 29 octombrie, poate avea efecte neaşteptate. Potrivit Institutului belgian pentru Securitate Rutieră (IBSR), numărul accidentelor ce implică pietoni creşte cu 28% în această perioadă. Odată cu trecerea la ora de iarnă se întunecă mai devreme şi vizibilitatea conducătorilor auto este redusă. “Trecerea la ora de iarnă este începutul unei perioade de risc. Din octombrie până în noiembrie, numărul accidentelor în care sunt implicaţi pietoni creşte cu 28% în timpul orelor de vârf de seară”, spune IBSR. Prin urmare, această autoritate le cere pietonilor şi în primul rând şoferilor să fie foarte atenţi.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.