Într-o eră în care inteligența artificială, bioingineria și realitatea virtuală devin tot mai comune, limitele dintre biologie și tehnologie devin tot mai indistincte. O întrebare provocatoare ce stârnește interesul cercetătorilor și filozofilor deopotrivă este aceea de a ști dacă, într-o zi, ne vom putea transfera conștiința într-un computer. Putem păstra amintirile, personalitatea și poate chiar esența noastră interioară într-un format digital?
Răspunsul nu mai pare atât de fantezist cum părea acum câțiva ani. O echipă de cercetători condusă de dr. Ariel Zeleznikow-Johnston, autorul volumului *The Future Loves You*, a desfășurat un sondaj printre 312 neurologi. Rezultatul este cu adevărat izbitor: 40% dintre aceștia consideră că este o posibilitate reală ca amintirile umane să fie extrase dintr-un creier conservat, și poate chiar întregul creier să fie emulat digital.
## Ce reprezintă conectomul și cum conturează unicitatea noastră
Pentru a înțelege modalitățile prin care ar putea fi transferat un creier într-un computer, trebuie să ne familiarizăm cu conceptul de „connectome” – echivalentul neurologic al genomului. Asemenea fiecărei persoane care are un set unic de gene, fiecare creier dispune de o rețea unică de conexiuni neuronale. Această rețea nu definește doar identitatea noastră, ci și cunoștințele, experiențele și modul în care reacționăm la mediul înconjurător.
În cadrul sondajului, 70,5% dintre oamenii de știință au convenit că memoria pe termen lung este stocată ca o structură fizică în creier – fie prin forța sinapselor, fie prin modelele de conectivitate neuronală. Dacă aceste structuri ar fi păstrate intacte, ar exista o șansă reală de a putea fi decodificate în viitor.
Aceasta implică un pas tehnologic monumental: să putem „citi” aceste structuri fără a distruge țesutul cerebral. Procedura ar trebui să fie mult mai avansată decât simpla criogenie. Tehnici precum crioprezervarea stabilizată cu aldehidă și vitrificarea – în care cristalele de gheață nu se formează și, astfel, nu afectează neuronii – apar ca fiind cele mai promițătoare.
## 40% șanse ca amintirile să fie salvate
Sondajul realizat de Zeleznikow-Johnston reprezintă prima încercare oficială de a evalua receptivitatea comunității științifice față de o idee care părea complet science-fiction. Rezultatul este o statistică impresionantă: probabilitatea medie estimată de neurologi în legătură cu extragerea amintirilor dintr-un creier bine conservat este de 40%. Aceeași cifră este aplicată și în cazul întrebării despre posibilitatea emulației complete a creierului – adică transferul total al conștiinței într-un mediu digital.
Acest procent, departe de a fi o certitudine, este totodată și departe de a fi o utopie. Nu discutăm despre un 0.01% rezervat visurilor imposibile, ci despre o minoritate considerabilă de oameni de știință care cred în posibilitatea acestui lucru. În plus, Zeleznikow-Johnston estimează că acest procent ar putea crește pe măsură ce cercetările avansează și metodele de scanare neurală, implanturi sau emulații devin mai rafinate.
## Transcendență digitală și conceptul de „moarte informațională”
Teoretic, dacă putem păstra și accesa conectomul cu acuratețe, am putea readuce la viață o minte umană. Aici apare conceptul de „moarte informațională” – situația în care identitatea unei persoane nu mai poate fi recuperată deoarece structura informației a fost distrusă. Totuși, dacă conectomul este intact, această moarte nu a avut loc. Astfel, restaurarea unei conștiințe devine, în teorie, o posibilitate viabilă.
Într-un scenariu optimist, ne-am putea referi la o „nemurire” digitală.
