Omagiu Maria Brâncoveanu – 360 de ani

Anul acesta se împlinesc 360 de ani de la nașterea Doamnei Maria Brâncoveanu. Pentru a omagia această personalitate feminină cu valoare de model, Asociația culturală DAR DEVELOPMENT organizează o serie de manifestări care vor avea loc în perioada 13- 16 august, la Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi jud Dambovita.

Evenimentele sunt un preambul la „Conferința Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești -Maria Brâncoveanu- Figuri feminine ale medievalității românești” care anul acesta este la a V-a ediție și se va desfășura în 24 septembrie.

Vineri 13 August, în cadrul Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi vor avea loc două vernisaje care vor fi transmise online pe pagina asociației: la ora 11:00 vom prezenta expoziția fotodocumentară realizată cu sprijinul partenerului Arhivele Naționale ale României și Asociația Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești.

La ora 11:30 va avea loc vernisajul de artă contemporană „Maria Brâncoveanu -360 de ani– Portret și Simbol”.

„Expoziția reunește lucrări de artă arta contemporană diferite ca tehnică și abordare într-un concept prin care ne propunem să evocăm portretul spiritual al Mariei Brâncoveanu. Fertilitatea și bogăția le vom regăsi prin exuberantele grădini pictate în ulei ale pictoriței Cameliei Ionescu Popa, durerea cu care Maria Brâncoveanu își acceptă destinul care i-a răpit oamenii dragi o întrezărim prin personajele în suferință din desenele și picturile pictorului Constantin Cioc, noblețea acestui personaj domnesc va fi redată prin monogramele aurite pictate pe sticlă de Simona-Teodora Roșca-Neacșu”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Proiecția filmului „Maria – Doamnă a toată Ungrovlahia”

În 15 August, Ziua Adormirii Maicii Domnului și a execuției Brâncovenilor, va fi prezentat în beciul Palatului de la Potlogi la orele 11:00 și 14:30, filmul portret „Maria – Doamnă a toată Ungrovlahia” cu Maria Ploae, realizat în 2014. Durata filmului este de 45 de minute.

În 16 August, ziua dedicată de către Biserica Orodoxă Română începând cu anul 1992 Martirilor Brâncoveni vom transmite online la ora 16:00 pe pagina de facebook a asociatiei o evocare istorică a Doamnei Maria și a Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu realizată de dr. Claudiu Victor Turcitu de la Arhivele Naționale ale României.

Vizitatorii Ansamblului Brâncovenesc vor avea oportunitatea să afle mai multe despre această interesantă personalitate feminină din documente de arhivă, scrisori, documente administrative și personale care nu au mai fost prezentate publicului, deasemenea vor putea admira o parte semnificativă din portretele Mariei Brâncoveanu extrase din portretele votive de la mănăstirile: Hurezi, Mamu, Surpatele sau Rîmnic.

Partenerii Asociației DAR DEVELOPMENT pentru aceste evenimente sunt Arhivele Naționale ale României, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Primaria Comunei Potlogi, și Asociația Patrimoniu, Artă și Cultură pentru Tineret.

Evenimentele pot fi urmărite online aici.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.