Altarul din Ghent: Cea Mai Cunoscută Operă de Artă Furată din Istorie
Când ne referim la cele mai semnificative furturi din istoria artei, adesea atenția publicului se îndreaptă spre faimosul furt al Mona Lisei din 1911. Totuși, o altă lucrare, mai veche, mai complexă și cu o istorie tumultoasă, poartă titlul neoficial de „cea mai furată operă de artă din toate timpurile”. Aceasta este Altarul din Ghent – o capodoperă flamandă creată în secolul al XV-lea, cunoscută și sub denumirea de Adorația Mielului Mistic.
Realizată în 1432 de frații Hubert și Jan van Eyck, acest poliptic cu 12 panouri reprezintă o lucrare viziune, un precursor al Renașterii nordice și o inovație artistică în utilizarea culorii, luminii și simbolismului teologic. Situată în Catedrala Sf. Bavo din Ghent, Belgia, piesa a fost, timp de aproape 600 de ani, un obiect de dorință nu doar pentru colecționari, ci și pentru regi, revoluționari, naziști și hoți de artă.
La fel de enigmatic și fascinant precum conținutul său simbolic, istoria Altarului este o adevărată odisee a supraviețuirii: a fost furat, jefuit, ascuns, distrus și restaurat de nenumărate ori – dar niciodată uitat.
Originile unei comori
Comandat de un negustor flamand și finalizat de Jan van Eyck după moartea fratelui său Hubert, altarul este considerat de istoricii de artă începutul artei moderne în Țările de Jos. Cu o structură mobilă, având panouri pictate pe ambele părți, lucrarea putea fi deschisă în timpul ceremoniilor și închisă în momentele obișnuite – o inovație structurală care i-a asigurat atât popularitatea, cât și vulnerabilitatea.
Epoca războaielor religioase: Ascuns de iconoclaști
În 1566, în timpul unei revolte generate de iconoclasmul protestant, bisericile catolice din Flandra au fost devastate de calvini care respingeau arta religioasă. Panourile Altarului din Ghent au fost salvate în mod miraculos de preoți, fiind ascunse într-un turn al catedralei. Deși multe lucrări de mici dimensiuni au fost distruse, capodopera fraților van Eyck a supraviețuit – marcând începutul unei lungi serii de amenințări.
Jaful napoleonian și peregrinările prin Europa
În 1794, soldații lui Napoleon au confiscat panourile centrale și le-au transportat în Franța, unde au fost expuse la Luvru. Numai după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo, în 1815, panourile s-au întors acasă, conform Tratatului de la Paris. Totuși, patru panouri laterale au rămas pierdute: două au fost vândute „sub mână” de un cleric și se află acum în Berlin, simbolizând o Europă încă divizată de conflicte și jafuri culturale.
Primul Război Mondial: Operă „recuperată” de germani
În 1914, în timpul ocupației germane a Belgiei, autoritățile au revendicat altarul sub pretextul reparațiilor culturale. Panourile au fost trimise la Berlin, dar au fost restituite după încheierea războiului, conform Tratatului de la Versailles. Această pierdere a fost profund resimțită de nazismul emergent – și a avut să joace un rol în obsesia personală a lui Adolf Hitler cu această monumentală operă.
Furtul din 1934: Misterul panoului dispărut
într-un caz care rămâne nerezolvat până în prezent, pe 10 aprilie 1934, două panouri ale altarului au fost furate: Judecătorii Drepți și partea inferioară a Sf. Io.
