Oceanele ar putea să reţină o cantitate mai mică de dioxid de carbon deoarece fitoplanctonul este mai mic


Cercetătorii au analizat fitoplanctonul din Atlanticul de Nord pe perioada iernii şi au ajuns la concluzia că celulele acestuia sunt mai mici, ceea ce afectează şi cantitatea de dioxid de carbon care este absorbită de oceane.

Fitoplanctonul este unul dintre cele mai mari mecanisme biologice de captare a dioxidului de carbon de pe planeta noastră. Totuşi, un studiu al efectuat de către Universitatea Oregon, în cadrul unui parteneriat cu NASA, atrage atenţia asupra unui aspect pe care oamenii de ştiinţă l-au neglijat: mărimea celulelor. Mărimea unei singure celule de fitoplancton are un impact neglijabil asupra circuitului de carbon al planetei noastre, dar efectul agregat al acestei mărimi mai mici face ca toate modelele folosite pentru a explica cantitatea de carbon capatată de oceane să fie eronate, notează .

Oamenii de ştiinţă explică faptul că fitoplanctonul reprezintă baza lanţului trofic în ecosistemele marine, acesta captând dioxidul de carbon şi prin fotosinteză transformându-l în substanţe  nutritive care alimentează toate vietăţile din mări şi oceane. Studiile anterioare au arătat că dezvoltarea coloniilor de fitoplancton are loc la mijlocul iernii, atunci când condiţiile de dezvoltare nu sunt neapărat optime.

„Stratul de suprafaţă al Atlanticului de Nord este amestecat profund în timpul iernii de furtuni şi de către diferenţele de temperatură ale apei. Acest lucru face ca fitoplanctonul să fie împrăştiat în apă, ceea ce face mai greu pentru animalele minuscule care mănâncă fitoplancton să-şi urmărească prada. Reducerea hrănirii permite fitoplanctonului să se dezvolte odată ce furtunile de iarnă se estompează şi condiţiile de creştere se îmbunătăţesc. Până la sfârşitul primăverii, animalele marine au alcătuit terenul pierdut, mâncând fitoplanctonul pe măsură ce creşte şi punând capăt înfloririi”, explică dr. Michael Behrenfeld, autor al studiului.

„Modelele biogeochimice sunt adesea influenţate de percepţia că fitoplanctonul din Atlanticul de Nord este compus din celule mari. Această percepţie a fost perpetuată de modele care presupun că diatomeele sunt celule uniform mari. Dar nu sunt”, explică cercetătorul.

„Compoziţia profund contrastantă a comunităţii de iarnă şi dominaţia de mici taxoni pe care am găsit-o în primăvară sunt caracteristici ale sistemului care ne modifică perspectiva şi sunt zone pentru cercetările viitoare. Rezultatele noastre ar putea avea implicaţii majore în înţelegerea modului în care înfloririle afectează biochimia regională a carbonului, înfloririle multispecie pe care le descriem pot avea eficienţe mai mici la exportul de carbon decât modelele permit în mod obişnuit”, explică cercetătorii într-un studiu.

Cercetătorii nu au încă o ipoteză care să explice diferenţele dintre măsurătorile lor şi modelele folosite în biologie, dar iau în calcul posibilitatea ca mărimea redusă a fitoplanctonului să fie un rezultat al condiţiilor de mediu sau chiar o eroare de măsurare.

Studiul a fost publicat în The ISME Journal.

Citeşte şi:

Şi o creatură mică poate lăsa umbre foarte mari, dovadă această descoperire despre importanţa microorganismelor din adâncul oceanelor

Balenele pot fi o „soluţie” naturală legată de reducerea cantităţii de dioxid de carbon din atmosferă

Pădurile tropicale pierd masiv din capacitatea de stocare a dioxidului de carbon



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.