Oboseala, unul dintre simptomele care persistă în urma infectării cu noul coronavirus

Mai mult de jumătate dintre pacienții și angajații infectați cu noul coronavirus, monitorizați la un spital din Irlanda, au suferit de oboseală continuă în urma fazei inițiale ale bolii COVID-19, potrivit unui studiu care subliniază „povara semnificativă” reprezentată de simptomele care persistă.

De asemenea, tot mai mulți pacienți și medici solicită să fie desfășurate mai multe cercetări privind efectele de termen mediu și lung al noului coronavirus, SARS-CoV-2, care a îmbolnăvit peste 30 de milioane de oameni din lume și a ucis cel puțin 943.000.

„Deși caracteristicile infecției cu virusul SARS-CoV-2 au fost bine prezentate, consecințele pe termen mediu și lung ale infecției rămân neexplorate”, a spus Liam Townsend, de la Spitalul St James și Institutul de Medicină Trinity de la Colegiul Trinity din Dublin.

52% dintre participanți sufereau de oboseală cronică

Studiul a urmărit 128 de participanți de la spital și a descoperit că 52% sufereau de oboseală cronică atunci când aceștia au fost consultați la aproape 10 săptămâni după „recuperarea clinică” în urma infecției, indiferent de cât de serioasă a fost forma bolii pe care au dezvoltat-o.

Studiul preliminar, care nu a fost încă supus unei evaluări, a inclus 71 de oameni care au internați în spital și 57 de angajați ai spitalului care aveau o formă ușoară a bolii. Vârsta medie a fost de 50 de ani și toți participanții au fost confirmați cu COVID-19.

Femeile ar fi mai predispuse

Cercetătorii au analizat o varietate de posibili factori, inclusiv severitatea inițială a bolii și afecțiunile medicale deja existente ale pacienților, precum depresia.

Oamenii de știință au descoperit că nu a contat deloc dacă pacientul a fost internat sau nu.

Cu toate acestea, studiul a arătat că femeile, în ciuda faptului că au reprezentat mai mult de jumătate dintre participanți, au reprezentat două treimi din cei care au suferit de oboseală cronică, adică 67%.

Povara semnificativă a oboselii post-virale

Participanții care aveau un istoric de anxietate sau depresie au fost mai predispuși la acest tip de oboseală.

De asemenea, autorii studiului au spus că descoperirile arată că este necesară mai multă cercetare pentru a observa impactul pe termen lung al COVID-19 asupra pacienților, scrie Science Alert.

„Descoperirile noastre demonstrează povara semnificativă a oboselii post-virale asupra indivizilor infectați anterior cu SARS-CoV-2”, au concluzionat cercetătorii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au privit la microscop cum „înflorește” noul coronavirus în celulele creierului

O cercetătoare fugită din China afirmă că are dovada că originea COVID-19 este într-un laborator din Wuhan

Un studiu a identificat un potențial tratament pentru COVID-19

Un grup de cercetători a testat un vaccin anti COVID-19 fără a avea dovezi că acesta ar fi eficient



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.