Oamenii din Pompeii au fost uciși de Vezuviu în doar 17 minute

Orașul antic Pompeii a dispărut în anul 79 e.n., când vulcanul Vezuviu a erupt, ucigând mii de oameni din această localitate, precum și din orașul vecin Herculaneum. Un nou studiu sugerează că a durat numai 17 minute până când cenușa și gazul eliberat de vulcan să omoare locuitorii din zonă.

Aproximativ 2.000 de oameni care au murit în urma erupției Vezuviului nu au fost prinși de râurile de lavă, ci au decedat asfixiați de norul uriaș de cenușă arzătoare și gaze aruncate de vulcan.

Ulterior, resturile le-au acoperit corpurile, conservându-i pentru posterioritate și dând startul unui mister care i-a stârnit pe cercetători de-a lungul timpului pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi.

Orașul Herculaneum, aflat în partea de jos a vulcanului, nu a avut nicio șansă. Cu toate acestea, Pompeii, situat la 10 kilometri distanță, ar fi putut avea mai mulți supraviețuitori dacă fluxul piroclastic venit din munte ar fi durat mai puțin de 17 minute, au sugerat cercetătorii de la Universitatea din Bari, Italia, într-un nou studiu publicat în Scientific Reports.

Descoperirea victimelor din Pompeii, mulaje din ipsos ale corpurilor prinse în cenușă, mai degrabă decât rămășițe conservate autentic, a oferit indicii despre modul în care au murit, iar teoriile au variat de la asfixiere până la încălzirea rapidă până la moarte, fără a avea timp să se sufoce, sau că au fost copți de vii, având parte de un chin mai lung și un deces înfiorător.

Un nor cu o temperatură de peste 100 ° C a acoperit orașul Pompeii

Noul studiu a analizat durata fluxului piroclastic, norul dens de cenușă, gaz și sticlă vulcanică, care a ajuns în oraș și cât de repede s-au deplasat particulele. Modelul cercetătorilor a descoperit că norul, care avea o temperatură de peste 100 ° C, probabil a cuprins întregul oraș Pompeii timp de 10-20 de minute după erupție.

Studiile anterioare au sugerat că ipostazele persoanelor rămase suspendate în timp când își desfășurau viața de zi cu zi au arătat că nu s-au sufocat, ci au murit din cauza căldurii extreme, corpurile lor fiind în rigor mortis instant, la temperaturi de până la 300 ° C care ucid oamenii într-o fracțiune de secundă.

Noul studiu arată că fragmente de îmbrăcăminte au supraviețuit și nu au fost arse de curenții de densitate piroclastică (PDC), indicând o temperatură mai mică de punctul de descompunere al unor țesături precum mătase și lână, care sunt 130 ° C și 150 °C .

Cenușa fină din erupțiile vulcanice poate ajunge pe distanțe lungi, iar aceste particule suspendate în aer pot fi foarte dăunătoare sănătății umane, chiar și în cantități mici.

Oamenii pot supraviețui pentru câteva minute la temperaturi de până la 250 de grade Celsius, cu o condiție

Potrivit cercetătorilor, oamenii pot supraviețui aerului fierbinte pur la temperaturi de 200-250 ° C pentru 2-5 minute, însă cenușa fină fierbinte inhalabilă reduce enorm acest timp.

Timpul de expunere este esențial, au susținut ei, indicând un studiu anterior care a arătat că persoanele care au făcut față erupțiilor vulcanului Merapi din Java, în 1994 și 2010, au supraviețuit după ce au fost expuse numai câteva minute. Totuși, este pentru prima dată când durata curenților de densitate piroclastică a fost cuantificată folosind Pompeii ca model.

Noile descoperiri sugerează că orașul ar fi fost cuprins de cenușă, gaze și particule vulcanice timp de 10-20 de minute, durata medie a fluxului fiind de 17 minute, suficient de mult pentru a inspira cenușa fierbinte letală.

„Această durată este destul de lungă când compari cu câteva minute considerate un timp de supraviețuire pentru oamenii înghițiți de un PDC, chiar și la o temperatură scăzută”, au scris autorii în studiul lor citat de IFL Science.

Înțelegerea ratei și duratei fluxurilor piroclastice ale erupțiilor vulcanice ar putea fi crucială pentru planificarea metodelor și politicilor de evacuare pentru locuitorii care trăiesc în imediata apropiere a vulcanilor predispuși la erupții.

Vă recomandăm să citiți și:

„Fast-food” antic, descoperit în stare excepțională la Pompeii. Ce dezvăluie despre obiceiurile zilnice din Roma Antică

Justiție poetică. O canadiancă a înapoiat o serie de artefacte furate de la Pompeii deoarece credea că acestea sunt blestemate

Ruinele din Pompeii arată că romanii au inventat reciclarea deşeurilor. ”Am descoperit că o parte din oraş a fost construită din gunoi”

O inscripţie dintr-un mormânt oferă indicii despre viaţa de zi cu zi din Pompeii



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.