Oamenii de știință susțin că universul este, de fapt, plat

Oamenii de știință susțin că, potrivit unor noi măsurători precise ale energiei întunecate, întregul nostru univers este complet plat.

Astronomii au îmbunătățit recent modul prin care măsoară impactul energiei întunecate, forța despre care se crede că este în spatele expansiunii universului. Așadar, o echipă de la Universitatea din Portsmouth a descoperit că universul ar putea fi mai degrabă plat decât să fie de forma unei bule.

Prin intermediul noilor cercetători, oamenii de știință ar fi rezolvat o dezbatere astronomică majoră.

Anterior, oamenii de știință măsurau energia întunecată prin localizarea supernovelor aflate la mare depărtare. În schimb, echipa de la Portsmouth a analizat peste un milion de galaxii și quasari (nucleu galactic activ sau galaxie activă).

Noile date colectate de cercetători permit o înțelegere îmbunătățită asupra modului prin care energia întunecată „împinge” universul spre exterior. Astfel, dezbaterea privind legea lui Hubble ar putea ajunge în sfârșit la o concluzie. Legea lui Hubble este o valoare contestată care descrie cât de rapid se extinde universul.

Universul ar putea fi, de fapt, plat

Totuși, atunci când cercetătorii spun că universul este plat nu înseamnă neapărat că seamănă cu o coală de hârtie care se extinde la nesfârșit, scrie Futurism.

Însă, este nevoie de mai multe studii pentru a determina dacă universul ar putea avea forma unui „tor”, configurație asemănătoare unei gogoși sau a unui inel. O astfel de formă este considerată „plată” conform modelelor cosmologice.

„Rezultatele arată puterea studiilor asupra galaxiilor și energiei întunecate, precum și modul în care aceasta a evoluat în ultimele miliarde de ani. Am realizat măsurători foarte precise. Astfel, datele se vor îmbunătăți și mai mult”, a declarat Seshadri Nadathur, cosmolog la Universitatea din Portsmouth.

Noile cercetări au fost publicate în jurnalul Physical Review Letters.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Care sunt șansele ca viața să apară în Univers?

De ce mai există materie în Univers?

Se roteşte Universul?

10 galaxii ciudate din Univers



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.