Oamenii de știință susțin că pot inversa semnele îmbătrânirii cu ajutorul transplanturilor de fecale

Un nou studiu susține că a constatat îmbunătățiri ale sănătății intestinale la șoareci în urma transplanturilor de microbiotă fecală, de la exemplarele mai tinere, la cele mai în vârstă.

Potrivit unui comunicat de presă referitor la cercetare, oamenii de știință de la Quadram Institute au constatat că șoarecii mai în vârstă au avut mai puține probleme cu ochii, intestinele și funcțiile cerebrale în urma procedurii.

„Acest studiu oferă dovezi pentru implicarea directă a microbilor intestinali în îmbătrânire și oferă o potențială soluție sub forma unei terapii de înlocuire a microbilor intestinali”, a declarat în comunicat profesorul Simon Carding, șeful Programului de cercetare privind microbii intestinali din cadrul institutului.

Rolul microbilor intestinali în procesul de îmbătrânire

Îngrijirea microorganismelor vii din interiorul intestinului nostru ca modalitate de a combate îmbătrânirea nu este o noutate.

Institutul Național de Sănătate din Statele Unite ale Americii a declarat în anul 2021 că microbiomii intestinali unici au fost legați de îmbătrânirea sănătoasă, iar mai multe companii vând deja probiotice pentru a crește bacteriile intestinale bune.

Dar microbiomul este extrem de complex și niciunul dintre aceste tratamente nu este reglementat sau aprobat de FDA, scrie Futurism.

Transplantul de fecale, secretul pentru a combate îmbătrânirea?

Dacă noul studiu, publicat în revista Microbiome, se dovedește corect, acesta ar putea oferi o bază pentru un nou studiu mai complex, dar doar în situația în care avansează până la testarea cu succes pe oameni.

Cu toate acestea, este mai bine să nu ne entuziasmăm prea tare cu privire la aceste posibilități încă, și să ne amintim că aceste teste au fost făcute, până acum, doar pe șoareci, nu și pe ființe umane.

Oamenii în vârstă și șoarecii au câte un tract digestiv, bineînțeles, dar acesta nu funcționează în mod similar.

În concluzie, mai avem de așteptat până când vom putea spune cu adevărat că am descoperit secretul pentru a combate îmbătrânirea.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Mersul pe jos în pas alert ne poate ajuta să trăim mai mult. Cum poate încetini îmbătrânirea?

Cercetătorii inversează îmbătrânirea. Celulele vechi ale pielii au întinerit cu 30 de ani

Care este cel mai bun aliment pentru a încetini îmbătrânirea oaselor?

Oamenii de știință au descoperit un element neașteptat în procesul de îmbătrânire



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.