Oamenii de știință avertizează că singurul ghețar din Dolomiți va dispărea în următorii 15 ani

Cel mai mare și mai emblematic ghețar din Dolomiți ar putea să dispară în următorii 15 ani din cauza încălzirii globale, au avertizat oamenii de știință italieni.

Ghiacciaio della Marmolada, singurul ghețar din Dolomiți, situat la granița dintre regiunile Trento și Veneto și cunoscut drept „Regina din Dolomiți”, a pierdut deja mai mult de 80% din volum în ultimii 70 de ani.

Aldino Bondesan, profesor în geofizică la Universitatea din Padova și membru al Comitetului pentru Glaciologie din Italia, a declarat că privind dispariția ghețarilor devin tot mai sumbre.

Singurul mod prin care ghețarii de pe Terra ar putea fi salvați

„Pe termen scurt, nu putem face nimic pentru a-l salva. Tendința ghețarilor din Italia și a celor din lume poate fi inversată doar dacă există un efort global și o reducere a progresului crizei climatice”, a explicat Bondesan.

Cercetătorul a mai adăugat că scăderea bruscă a emisiilor de carbon din timpul pandemiei a avut doar efecte minime asupra inversării tendinței ghețarilor. „Nu a durat îndeajuns de mult și lucrurile se întorc la normal”, a continuat Bondesan.

Ghiacciaio della Marmolada a fost măsurat anual încă din 1902 și este considerat un „termometru natural” al crizei climatice. Volumul de gheață al ghețarului a scăzut de la 95 milioane de metri cubi în 1954 la 14 milioane în zilele noastre.

Cel mai mare și cel mai emblematic ghețar din Dolomiți

„Este cel mai mare și cel mai emblematic ghețar din Dolomiți și reacționează mai bine decât alții la criza climatică. Așadar, variațiile în volum și dimensiune oferă indicii clare și imediate asupra schimbările climatice”, a explicat Bondesan, potrivit The Guardian.

Comitetul pentru Glaciologie din Italia monitorizează 200 din cei 900 de ghețari ai țării. Rezultatele celui mai recent studiu privind Marmolata vor fi trimise la Serviciul Mondial pentru Monitorizarea Ghețarilor și publicate în The Journal of Glaciology.

Avertismentul privind Marmolata vine la mai puțin de o lună după ce locuințele din Courmayeu, regiunea Valle d’Aosta, au fost evacuate, în urma unei alerte privind riscul de colaps al unei porțiuni uriașe din ghețarul Planpincieux, situat în Masivul Mont-Blanc. Mișcarea masei ghețarului a fost cauzată de „tendințele anormale de temperatură”, au spus experții.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Urmele pandemiei de COVID-19 vor fi păstrate în gheţari

Un gheţar din Antarctica se topeşte, iar asta ar putea avea un impact semnificativ asupra creşterii nivelului mării

Un gheţar din Italia este „îmbrăcat” în prelate reflectorizante imense pe timpul verii

Virusuri de peste 15.000 de ani, descoperite în gheţarii din Tibet



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.