Un nou raport cercetătorilor de la Universitatea Radboud din Țările de Jos sugerează că sfârșitul Universului ar putea surveni mult mai devreme decât estimările anterioare în cosmologie. Deși nu reprezintă o amenințare imediată pentru omenire, această nouă estimare modifică semnificativ modul în care percepem durata de viață a materiei și structura Universului pe o scară ultralongă.
Durata estimată: un quinvigintilion de ani
Echipa de cercetători, condusă de profesorul Heino Falcke, apreciază că toate formele de materie din Univers se vor disipa complet în aproximativ un quinvigintilion de ani — un număr ce constă din 1 urmat de 78 de zerouri (10^78). Această intervală, deși depășește cu mult capacitatea umană de a concepe timpul, este cu mult mai mică decât estimările anterioare, care ajungeau până la 10 la puterea 1.100 de ani.
Cum a apărut această reducere drastică a duratei de viață estimată a Universului? Răspunsul constă în revizuirea impactului radiației Hawking nu doar asupra găurilor negre, ci și asupra stelelor moarte – corpurile cerești care anterior erau considerate aproape eterne.
Ce este radiația Hawking?
Radiația Hawking este un fenomen postulat de fizicianul britanic Stephen Hawking în 1975, conform căruia găurile negre nu sunt complet „negre”, ci emit o formă de radiație datorită fluctuațiilor cuantice de la marginea orizontului lor de eveniment. Acest proces conduce la scăderea energiei și masei găurii negre de-a lungul timpului, până la evaporarea completă.
Ce este revoluționar în această nouă cercetare este aplicarea aceluiași mecanism la alte corpuri cerești extrem de dense: stelele neutronice și pitice albe. Acestea sunt vestigii ale stelelor care au finalizat ciclul de viață prin explozii de supernovă sau colaps gravitațional.
Evaporarea stelelor moarte: o teorie inovatoare
Studiul sugerează că, în condiții extreme de gravitație și densitate, stelele moarte ar putea emite radiație Hawking la un ritm extrem de lent, la fel ca găurile negre. Acest fenomen ar conduce, în timp, la distrugerea completă a acestor obiecte.
În lipsa formării de noi stele (din cauza deficitului de combustibil și răcirii continue a Universului), aceste „cadavre stelare” sunt ultimele surse de materie stabilă din Cosmos. Odată evaporate, materia însăși ar dispărea, lăsând în urma un Univers complet gol, alcătuit doar din radiație slabă și fluctuații cuantice.
Reevaluarea duratei de viață a Universului
Înainte de această cercetare, modelele cosmologice estimau că Universul va dura cu forme reziduale de materie până la 10^1.100 de ani, un număr extrem de mare. Această durată presupunea că, după „Moartea Termică” a Universului – atunci când toată energia disponibilă s-a uniformizat – va mai exista un mediu inert populat cu găuri negre și stele moarte.
Prin aplicarea teoriei extinse a radiației Hawking la acestea din urmă, cercetătorii au redus dramatic cronologia: până la dispariția completă a materiei, vor trece – „doar” – 10^78 ani.
Importanța studiului în context științific
Deși aceste cifre pot părea insignifiante în raport cu supraviețuirea umană sau chiar planetară, ele au o relevanță deosebită pentru fizicienii teoreticieni. Oferă o înțelegere mai profundă a comportamentului materiei în condiții extreme și deschid noi orizonturi în încercarea de a concilia mecanica cuantică cu relativitatea generală.
„Studii teoretice de acest tip
