O teorie radicală susține că Planeta 9 ar fi, de fapt, o Gaură Neagră. Iată cum putem afla adevărul

Oamenii de știință de la Universitatea Harvard au dezvoltat o nouă metodă pentru detectarea Găurilor Negre, care ar putea determina dacă Planeta 9 din Sistemul nostru Solar ar fi un astfel de „monstru”. Cercetătorii mai spun că, dacă misterioasa planetă este într-adevăr o Gaură Neagră, cel mai probabil este una „primordială”, de mărimea unui grepfrut.

Noua metodă pentru identificarea Găurilor Negre a fost publicată recent în The Astrophysical Journal Letters. Autorii studiului, dr. Avi Loeb și Amir Siraj, spun că metoda funcționează prin identificarea razelor care rezultă de la obiecte astronomice mici în timp ce sunt interceptate de Găuri Negre.

Cu alte cuvinte, metoda funcționează prin detectarea de radiații electromagnetice care rezultă de la obiecte astronomice, precum comete, în timp ce sunt anihilate de gazul extrem de fierbinte din jurul Găurii Negre.

Când s-ar fi format Planeta 9 dacă ar fi o Gaură Neagră

Dacă Planeta 9 este cu adevărat o Gaură Neagră, ar fi una mică. De fapt, dacă planeta este o Gaură Neagră, cel mai probabil este una „primordială” care s-a format imediat după Bing Bang.

Astfel de Găuri Negre teoretice nu sunt rezultatul unui colaps stelar, ci a unui colaps gravitațional de densități mari de materie din Universul timpuriu. Găurile Negre dezvoltate în acest fel ar putea avea de câteva ori masa Pământului.

Când vom afla dacă Planeta 9 este cu adevărat o Gaură Neagră

Loeb și Siraj au spus că ar trebui să determine dacă Planeta 9 este sau nu o Gaură Negră în decurs de un an, scrie Science Alert.

„Dacă existența Planetei 9 este confirmată printr-o căutare electromagnetică direct, va fi prima descoperire a unei noi planete în Sistemul Solar din ultimele două secole, fără să luăm în calcul Pluto”, a spus Siraj.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Planeta 9 ar putea exista cu adevărat? Astronomii nu au găsit nicio dovadă până acum

Planeta 9, tot mai aproape de descoperire. Observaţiile şi modelele îi atestă existenţa

NASA a confirmat existenţa Planetei 9. Ar putea fi ”super-Pământul” care lipsea

Astronomii au confirmat existența unei exoplanete solide în cel mai apropiat sistem solar



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.