O tehnologie revoluționară a transformat gândurile unui bărbat paralizat în cuvinte scrise pe un ecran

Oamenii de știință au dezvoltat un implant neural care a fost capabil să citească gândurile unui bărbat paralizat și să le transforme în cuvinte scrise, astfel oferindu-i o nouă cale de comunicare după ce și-a pierdut abilitatea de a vorbi.

„Nu ne-am imaginat niciodată că vom ajunge aici”, a spus Melanie Fried-Oken, neurolog la Universitatea de Știință și Sănătate din Oregon, care nu a participat la cercetări.

Tot ce a trebuit să facă pacientul, cunoscut drept Pancho, a fost să încerce să vorbească, iar sistemul i-a detectat intenția, i-a descifrat gândurile și le-a transforme în cuvinte scrise pe un ecran, potrivit cercetărilor publicate în New England Journal of Medicine.

„Să demonstrezi faptul că pot descifra limbajul de pe urma semnalelor electrice în regiunea din creier implicată în procesul vorbirii este revoluționar”, a adăugat Fried-Oken.

„Sfântul Graal” în domeniul cercetării legate de interfața creier-computer

Reușita este de-a dreptul șocantă. Bărbatul paralizat nu a reușit doar să comunice clar fără să rostească un singur cuvânt, dar cercetătorii nici măcar nu erau sigur dacă Pancho mai are capabil să comunice înainte de acest studiu. Descoperirea este considerată „Sfântul Graal” în domeniul cercetării legate de interfața creier-computer.

„Acea regiunea din creier ar fi putut să fie în stare latentă, iar noi pur și simplu nu am știut dacă se va trezi astfel încât el să poată vorbi din nou”, a precizat Edward Chang, autor coordonator al studiului și director de chirurgie neurologică la Universitatea din California, San Francisco.

„Să nu poți comunica cu nimeni este devastator”

Pentru moment, sistemul rămâne imperfect. Algoritmul care decodifică gândurile pacientului a ghicit cuvânt corect în aproximativ jumătate din 9.000 de încercări. Însă, acel număr a explodat atunci când Pancho a recitat propoziții care erau deja scrise pe ecran. În afară de asta, atât cuvintele individuale cât și propozițiile complete au devenit tot mai precise mulțumită unui funcții de autocorectare care a fost adăugată la algoritm, scrie Futurism.

Folosind tehnologia pentru a vorbi cu jurnaliștii, Pancho a spus că sistemul este „o experiență care i-a schimbat viața”. „Vreau doar să, nu știu, să am parte de ceva bun, pentru că medicii mi-au spus mereu că nu mai am șanse să mă fac bine”, a spus pacientul.

„Să nu poți comunica cu nimeni, să nu poți să ai o conservație normală și să te exprimi în orice fel, este devastator. Este foarte greu să trăiești așa”, a adăugat Pancho.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Alimentele care te ajută să ai un creier sănătos

Creierul uman are foarte multe în comun cu testiculele. Ce au aflat cercetătorii despre aceste organe

Ce s-a întâmplat în creierul voluntarilor cărora li s-a atașat un deget robotic la mână

Gena defectă care încetinește celulele creierului



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.