O stea gigantică a dispărut fără urmă

Cercetătorii au efectuat observații asupra stelei timp de un deceniu, iar în 2019 aceasta nu a mai fost găsită.

Astronomii au dat peste un mister anul trecut în timp ce au vrut să realizeze observații asupra unei stele din galaxia Kinman. Conform cercetărilor această stea a dispărut în anul 2019, notează Futurism.

Datele colectate din perioada în care steaua putea fi observată indică faptul că aceasta avea în jur de 2,5 mase solare.

Două scenarii

Oamenii de știință de la Trinity College din Dublin, Irlanda au studiat situația acestei stele și au ajuns la concluzia că dispariția acesteia poate avea la bază două scenarii.

Primul dintre aceste scenarii spune că luminozitatea stelei a scăzut în mod drastic din cauza unui nor de praf cosmic care s-a format în regiunea respectivă. Cel de-al doilea caz se dovedește a fi mult mai intrigant, cercetătorii luând în calcul posibilitatea ca steaua dispărută să se fi transformat într-o gaură neagră fără a mai trece printr-o explozie supernova.

Dacă acest cel de al doilea caz este susținut de dovezile cercetători atunci această stea ar putea fi cel de-al doilea exemplu cunoscut cercetătorilor de supernovă eșuată.

„Cu toții am fost plăcut surprinși să constatăm că semnătura stelei nu a fost prezentă în prima noastră observație […] Am sperat inițial la o observație cu rezoluție mai mare, care să semene cu observațiile din trecut, pe care le-am putea folosi pentru modelele noastre, explică cercetători.

Studiul a fost publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Citește și:

Galați V15, o stea variabilă, noua descoperire importantă făcută de astronomii din Galați

Telescopul Hubble a surprins momentele finale prin care trec stelele înainte să moară

Telescopul Hubble s-a uitat înapoi în timp atât cât a putut și nu a reușit să găsească primele stele

Un studiu efectuat asupra unei „stele eşuate” dovedeşte eficienţa unei noi metode de observaţie



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.