O simplă modificare în structura ADN-ului poate determina soarta placentei

Dezvoltarea placentei depinde de o schimbare neobișnuită care separă structura clasică sub forma dublului helix a ADN-ului într-o formă de monocatenar, au transmis cercetătorii de la Yale.

Echipa de la Yale a mai identificat și molecula care controlează și acționează asupra acestei forme de ADN pentru a accelera sau a opri dezvoltarea placentei. Descoperirea ar putea avea implicații majore asupra bolilor sarcinii și asupra înțelegerii modului în care tumorile canceroase se înmulțesc.

„Țesutul placentei se dezvoltă foarte repede, stimulează formarea vaselor de sânge și invadează țesuturile vecine precum o tumoare. Totuși, spre deosebite de o tumoare, placenta crește într-un mod precis, coordonat și extrem de bine controlat”, a spus Andrew Xiao, unul dintre autorii lucrării.

Celulele care alcătuiesc placenta împărtășesc o trăsătură neobișnuită

În primele stadii de dezvoltare a fătului, două procese care au legătură între ele încep simultan. Pe măsură ce ovulul începe să dezvolte celulele unei noi vieți, un alt set de celule începe să producă vase de sânge în placentă pentru a hrăni fătul.

ADN-ul celulelor care vor alcătui placenta împărtășesc o trăsătură neobișnuită, anume că dublul helix începe să se schimbe. Astfel, anumite zone din genom încep să devină monocatenare. Deși, secvențele principale ale ADN-ului sunt aceleași între placentă și embrion, structura diferită a ADN-ului între cele două ajută la determinarea sorții celulelor.

Diferența între placentele care au N6-methyladenine și cele care nu

Echipa de la Yale a descoperit că dezvoltarea placentei este apoi reglementată de baza a șasea a ADN-ului, anume N6-methyladenine. Această bază stabilizează regiunile monocatenare ale ADN-ului și respinge SATB1. SATB1 este proteina crucială pentru organizarea cromatinei, materialul care alcătuiește cromozomii, informează MedicalXpress.

Placentele fără N6-methyladenine se dezvoltă necontrolat în timp ce placentele cu niveluri anormale de N6-methyladenine dezvoltă defecte severe care opresc în cele din urmă dezvoltarea embrionului, au descoperit cercetătorii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Una din trei femei din Europa a moștenit o genă de la Neanderthali. Ce efect are asupra femeilor moderne

Placenta femeilor însărcinate, afectată de infecția COVID-19

Modificările placentei mamelor mai în vârstă pot predispune urmaşii masculini la probleme cardiovasculare

Imaginile cu acest bebeluș fac înconjurul lumii. Imediat după ce s-a născut, a ținut steriletul mamei sale în mâini



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.