O proteină din sistemul nostru imunitar ar putea contribui la tratamente mai eficiente pentru cancer sau bolile imune


Interlukina-2 joacă u rol important în sistemul nostru imunitar şi din această cauză cercetătorii au încercat să o folosească în scop terapeutic.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea California Santa Cruz (UCSC), Statele Unite ale Americii, au derulat un studiu în care au analizat interacţiunile interlukinei-2 (IL-2), un receptor din sistemul nostru imunitar, care se ataşează de celulele T, în speranţa că astfel vor putea să ofere terapii mai eficiente împotriva cancerelor sau a bolilor autoimune, notează .

Interlukina-2 este un factor de creştere care stimulează creşterea diferitelor tipuri de celule T în cazul unui răspuns imunitar. Studiile au arătat că celulele T au funcţii diferite. Astfel, IL-2 poate să activeze unele tipuri de celule în cazul unei infecţii sau a unei tumori, dar şi să le deactiveze atunci când ameninţarea este eliminată.

„IL-2 poate acţiona ca o <<acceleraţie>> sau ca o <<frână>> a răspunsului imun în diferite contexte. Investigaţia noastră a folosit metode biofizice detaliate pentru a arăta cum face acest lucru”, explică dr. Nikolaos Sgourakis, asistent universitar al catedrei de Chimie şi Biochimie din cadrul UC Santa Cruz.

Acest studiu a demonstrat că IL-2 poate adopta două forme structurale, în funcţie de celulele T cu care intră în contact; de asemenea, forma acestui receptor este influenţată de mutaţiile şi de interacţiunile cu alte molecule. Plecând de la această observaţie, oamenii de ştiinţă speră să poată stabiliza IL-2 într-o anumită formă pentru a-i oferi aplicaţii terapeutice. „Putem folosi aceste informaţii pentru a regla echilibrul, în funcţie de ceea ce dorim să obţinem într-un cadru clinic. Pentru a viza celulele T de reglementare, am dori să stabilizăm conformaţia minoră şi să vizăm celulele T efectoare, am dori să stabilizăm conformaţia majoră”, explică dr. Nikolaos Sgourakis.

Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Citeşte şi:

Anumite boli letale sunt cu un pas mai aproape de remediu datorită unei inovaţii medicale esenţiale

Un nou proces descoperit de biologi prin care se pot neutraliza tumorile poate duce la un remediu eficient împotriva cancerului



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.