O nouă teorie încearcă să explice de ce „nave fantomă” cu nord-coreeni morți continuă să eșueze în Japonia

Timp de mai mulți ani, coasta de nord a Japoniei a fost locul unui fenomen macabru. Bărci de pescuit cu trupurile unor nord-coreeni morți au continuat să eșueze, la peste 1.000 de kilometri distanță de țara natală.

Însă cifrele au fost fără precedent în 2017. Peste 100 de bărci au ajuns pe coasta Japoniei, la bordul cărora se aflau 35 de cadavre. Doar 66 de bărci au eșuat cu un an în urmă.

Nimeni nu a putut explica de ce atât de multe așa-numite „nave fantomă” ajunseseră în Japonia în acel an. Un oficial al Pazei de Coastă din Japonia a spus că ar putea fi de vină vreme. Alții au speculat că flota de pescuit învechită a Coreei de Nord ar putea fi vinovată.

O nouă teorie convingătoare explică misterul vaselor de pescuit eșuate

Tot mai multe astfel de bărci șubrede au continuat să apară în ultimii ani, însă cu mai puține cadavre la bord. Misterul a nedumerit autoritățile ani la rând, însă un studiu publicat recent oferă o nouă teorie convingătoare. O organizație non-profit numită Global Fishing Watch dă vina pe „flotele ilegale de pescuit” ale Chinei.

Autorii raportului au folosit diverse tehnologii satelit pentru a analiza traficul maritim din nord-estul Asiei în 2017 și 2018. Aceștia au descoperit sute de vase de pescuit chinezești în apele Coreei de Nord. Vasele chinezești păreau să pescuiască ilegal, astfel că forțau flota Coreei de Nord, care este slab echipată pentru a se deplasa pe distanțe lungi, departe de coasta țării și în apele Rusiei și ale Japoniei.

Propria flotă de pescuit a Coreei de Nord, forțată spre ape străine

Cu atât de multe vase de pescuit în apropiere de coasta Coreei de Nord, propria flotă de pescuit a țării a fost apoi forțată să caute pește mai departe de țărm, iar consecințele au fost fatale, potrivit spuselor lui Jungsam, unul dintre autorii studiului, potrivit CNN.

„Este prea periculos pentru ei să lucreze în aceleași ape în care se află și vasele de pescuit ale Chinei. Tocmai de aceea sunt forțați să lucreze în apele rusești și japoneze, iar asta explică de ce atât de multe vase distruse ale Coreei de Nord apar pe plajele din Japonia”, a declarat Lee.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință au deslușit în sfârșit misterul din spatele unui experiment vechi de 100 de ani

Misterul din jurul unei structuri subterane din Rusia, desluşit după decenii de presupuneri

Kim Jong Un sfidează sancțiunile internaționale. Coreea de Nord are un profit de milioane de dolari anual

Războiul care a schimbat istoria. Ce s-a întâmplat în Coreea



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.