Un nou studiu arheologic introduce o ipoteză neașteptată referitoare la începuturile interacțiunii dintre om și foc. Deși concepția predominantă până acum a fost că focul a fost inițial utilizat pentru gătit, cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv argumentează că adevărata motivație ar fi fost conservarea cărnii — un element esențial pentru supraviețuirea grupurilor preistorice care vânau specii de mari dimensiuni.
Această teorie recentă contestă ipoteza tradițională a „gătitului”, care asociază utilizarea focului cu dezvoltarea cerebrală la Homo erectus. În loc să considere focul un instrument pentru gătit, autorii studiului afirmă că primii oameni l-au folosit în principal pentru a-și proteja resursele alimentare valorose de prădători, dar și pentru a le menține mai mult timp, prin metode de afumare sau uscare.
Vânătorii primitivi și provocarea conservării alimentelor
Cercetarea, publicată recent pe platforma arXiv și validată în The Astrophysical Journal Letters, examinează nouă situri arheologice datând de până la 1,8 milioane de ani, din Africa, Spania și Israel, în care s-au identificat urme de foc. Un element comun al acestor locuri este prezența unor cantități semnificative de oase de la animale mari, cum ar fi elefanții, hipopotamii sau rinocerii.
Conform arheologului Miki Ben-Dor, principal autor al studiului, aceste animale ofereau milioane de calorii și puteau hrăni un grup de 20–30 de persoane timp de săptămâni. În acest context, focul ar fi avut două funcții esențiale: să mențină departe alți prădători și să împiedice deteriorarea cărnii, conform IFLScience.
Studiul mai evidențiază că în siturile preistorice unde a fost descoperit foc, nu există dovezi clare de oase arse sau carne gătită, ceea ce susține ideea că focul era utilizat sporadic și doar în scopuri energetice bine justificate. Procesul de aprindere și întreținere a focului implica un efort considerabil, astfel că trebuia să fie justificat.
De la conservare la gătit – o tranziție evolutivă
Profesorul Ran Barkai, coautor al studiului, explică că, o dată ce focul a fost aprins pentru a conserva carnea, gătitul a apărut ca o aplicație secundară, dar cu costuri energetice minime. De fapt, cele mai vechi dovezi clare de gătit, precum peștele prăjit găsit la situl Gesher Benot Ya’aqov din Israel, datează de aproximativ 800.000 de ani.
Noua ipoteză se încadrează într-o teorie mai largă dezvoltată de aceeași echipă, care își propune să explice multe dintre fenomenele preistorice prin necesitatea oamenilor de a extrage maximum de calorii din vânătoarea de animale mari — o resursă tot mai rară cu trecerea timpului.
Descoperirea oferă o nouă viziune asupra evoluției umane și sugerează că interacțiunea noastră cu focul a fost mai complexă decât simpla pregătire a hranei. În această lumină, focul a fost inițial o unealtă de supraviețuire, ulterior devenind un catalizator al progresului.
