O moschee celebră din Iran, inclusă în UNESCO, a fost avariată în timpul restaurării

Moscheea Șahului din Isfahan a fost avariată în timpul lucrărilor de restaurare. O schelă s-a prăbușit și a stricat o porțiune din acoperiș, potrivit BBC.

O moschee iraniană din secolul al XVII-lea, considerată o capodoperă arhitecturală, a fost deteriorată în timpul lucrărilor de restaurare, au anunțat oficialii.

Moscheea Șahului din Isfahan este considerată cea mai frumoasă din Iran și face parte din patrimoniul mondial al Națiunilor Unite. Potrivit unor imagini recente, o parte a clădirii pare neuniformă, în timp ce modelele de flori pictate pe cupolă nu se potrivesc.

Oficialii au recunoscut defectele, dar au spus că acestea pot fi corectate.

Moscheea a fost construită în epoca de aur a orașului Isfahan

„Supraveghetorii și restauratorii și-au dat seama că au existat daune, în special în partea superioară a domului. Vom înlocui țiglele domului, deoarece greutatea schelei a deteriorat marginea acestora”, a declarat Alireza Izadi, șeful patrimoniului orașului, potrivit presei de stat.

Lucrările „nu au fost încă finalizate”, a declarat și restauratorul Mehdi Pakdel. El a dat vina pe schelele folosite și pe provocările reprezentate de înălțimea domului de 54 de metri.

Moscheea a fost construită în epoca de aur a orașului Isfahan, al treilea oraș ca mărime din Iran. Cu faianța sa izbitoare, cu un model luminos albastru și galben strălucitor, moscheea este un magnet pentru credincioșii musulmani și pentru turiștii din interiorul și din afara Iranului.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.