O minge de foc de 10 ori mai luminoasă decât Luna a trecut pe deasupra unui stat american

O minge de foc de 10 ori mai strălucitoare decât Luna a străbătut cerul de deasupra statelor americane Arkansas, Louisiana și Mississippi în ziua de miercuri, 27 aprilie, creând un boom puternic, oferindu-le oamenilor un spectacol de lumini orbitor, potrivit NASA.

Meteorul arzător a fost zărit pentru prima dată de privitori în jurul orei 16:03 (ora României), trecând pe deasupra râului Mississippi, nu departe de orașul Alcorn, Mississippi, notează Live Science.

Spargerea meteorului a declanșat mai multe boomuri sonice și vibrații care au lovit cu forța a 3 tone de TNT, potrivit unei postări de pe blogul NASA.

Un locuitor din Vicksburg, Mississippi, a spus că a văzut o „minge de foc portocalie de mărimea unei mingi de baschet, cu o coadă albă în spate”, potrivit The Vicksburg Post.

„Unul dintre cele mai frumoase evenimente”

Oamenii de pe Pământ nu au fost singurii care au avut parte de un spectacol de lumini. Aproximativ în același timp, Geostationary Light Mapper (GLM) de la bordul a doi sateliți ai National Oceanic and Atmospheric Administration a detectat mai multe scânteieri strălucitoare în timp ce roca spațială s-a spart în atmosferă.

„Acesta este unul dintre cele mai frumoase evenimente pe care le-am văzut în datele GLM”, a declarat Bill Cooke, conducătorul Meteoroid Environments Office al NASA de la Marshall Space Flight Center din Huntsville, Alabama, în postarea de pe blogul NASA.

O minge de foc mai strălucitoare decât Venus

Mingea de foc a fost generată de o bucată de asteroid care avea aproximativ 1 metru în diametru și cântărea aproximativ 40 de kilograme, potrivit NASA.

Călătorea cu 34.175 km/h atunci când a intrat în atmosfera Pământului, apoi s-a rupt în câteva bucăți mai mici înainte de a se dezintegra complet deasupra mlaștinilor de lângă Minorca, Louisiana, scrie NASA.

Mingile de foc sunt meteori uimitor de strălucitori care strălucesc cu o lumină mai intensă decât Venus, potrivit American Meteor Society. Această minge de foc era, de asemenea, un bolid, adică nu numai că strălucea foarte tare, dar avea și o coadă care a explodat într-un fulger strălucitor de lumină.

Cel puțin 30 de persoane au observat mingea de foc, potrivit ABC News.

Vă recomandăm să citiți și:

Impactul colosal al unui asteroid a schimbat pentru totdeauna echilibrul Lunii

Un astronom de la Harvard crede că tehnologie extraterestră s-a prăbușit în Oceanul Pacific

Uranus, o prioritate pentru cei mai reputați oameni de știință din lume

Telescopul spaţial Hubble împlineşte 32 de ani de funcţionare – VIDEO



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.