O înregistrare fonografică descoperită în New Jersey arată o latură puțin știută a personalității lui Otto von Bismarck

Rămas în istorie drept ”Cancelarul de fier”, Otto von Bismarck reprezintă atât un simbol al unității statale germane, cât și o personalitate crucială pentru istoria modernă a Europei.

Bismarck este considerat unul din cei mai prolifici oameni de stat ai tuturor timpurilor, reușind unificarea spațiului german în cadrul celui de-al doilea Reich, necunoscând înfrângerea militară pe parcursul mandatelor sale și asigurând un echilibru la nivel european, prin intermediul unei diplomații extrem de abile. Congresul de la Berlin (13 iunie-13 iulie 1878), în cadrul căruia Bismarck a vizat în principal aplanarea tensiunilor din Balcani, reprezintă momentul de vârf al influenței sale la nivel internațional, cancelarul german dominând cu tact tratativele și impunându-și agenda.

Otto Eduard Leopold von Bismarck s-a născut pe 1 aprilie 1815, la Schönhausen, într-o familie înstărită de latifundiari prusaci (Junkeri). Proveniența lui Bismarck avea să-i marcheze decisiv convingerile politice, tânărul Otto bucurându-se de toate privilegiile conferite de apartenența sa la aristocrație, dovedindu-se în cele din urmă, un veritabil scut pentru coroana prusacă și un fervent opozant al liberalilor antimonarhiști.

Deși este renumit pentru pragmatismul și rigurozitatea sa, atribute ce se regăsesc inclusiv la baza filozofiei sale politice, cunoscută sub conceptul de Realpolitik, tinerețea lui Bismarck nu coincide întocmai cu profilul cancelarului de fier. Sursele istorice îl prezintă pe elevul Bismarck, nu foarte conștiincios, ci mai degrabă boem și chiar petrecăreț. Tânărul Bismarck a fost un mare iubitor de literatură, în perioada studențimii preferând adesea să nu se prezinte la cursurile de drept, pentru a putea citi poezii de Goethe, Schiller, Byron sau Walter Scott.

Biografia lui Otto von Bismarck îi fascinează în continuare pe istorici, aceștia putând constata complexitatea personalității sale, precum și procesul de maturizare prin care acesta trece – de la tânărul boem și nonconformist, la omul de stat intransigent.

Credit foto: Shutterstock

Multe speculații se pot face cu privire la vocile unor mari personalități istorice, precum Napoleon sau Cezar, carisma acestora putând fi apreciată strict prin prisma documentelor scrise, materialele audio devenind o sursă de cercetare abia începând cu sfârșitul secolului XIX. În privința lui Bismarck, o descoperire spectaculoasă ne oferă o nouă perspectivă asupra personalității sale excepționale.

Înregistrarea care a redat în premieră vocea lui Bismarck

În anul 2011, o înregistrare descoperită în cadrul arhivelor complexului muzeografic Thomas Edison National Park din New Jersey, urma să creeze senzație în rândurile cercetătorilor. Un cilindru de ceară specific fonografului dezvoltat de către inventatorul american, Thomas Edison, permitea redarea analogică a vocii lui Otto von Bismarck.

Înregistrarea a avut loc pe 7 octombrie 1889, când Bismarck îl invita în castelul său din Friedrichsruh (Nordul Germaniei), pe Adelbert Theodor Wangemann, un german emigrat în Statele Unite și devenit asistent al celebrului Thomas Edison, în cadrul laboratorului său din West Orange (New Jersey).

Wangemann l-a îndemnat în primă fază pe vârstnicul cancelar, să se adreseze prin intermediul fonografului, poporului german. Bismarck a preferat în schimb să păstreze o atmosferă amicală, optând să se detașeze de sfera politicului. Astfel, în urma unei scurte introduceri făcute de Wangemann, Bismarck recită patru melodii, în patru limbi diferite: melodia americană ”In good old colony times”, câteva versuri din balada germană “Schwäbische Kunde”, cântecul academic “Gaudeamus igitur” și primele versuri din imnul național al Franței. În încheiere, Bismarck se adresează fiului său mai mare, Herbert, sfătuindu-l să dea dovadă de cumpătare în tot ceea ce face.

Înregistrarea cu pricina, deși de o valoare istorică incontestabilă, a fost sortită uitării în urma întoarcerii lui Wangemann în America, aceasta fiind relocată în 1950, alături de alte 39.000 de astfel de înregistrări, în cadrul nou-fondatului Thomas Edison National Historical Park din West Orange.

După alte șase decenii, anonimatul cilindrului de ceară avea să fie înlăturat odată cu derularea unui amplu proiect de catalogare a uriașei arhive fonografice. În 2011, în urma verificării autenticității materialului descoperit, realizată inclusiv prin analizarea articolelor din presa germană a vremii, ce menționau vizita făcută de tânărul angajat al Edison Manufacturing Company, la Friedrichsruh, înregistrarea fonografică a fost digitalizată.

Pe 30 ianuarie 2012, Thomas Edison National Historical Park anunța oficial faptul că se află în posesia cilindrului de ceară original, ce conținea înregistrarea pierdută a marelui cancelar. De asemenea, au fost găsite și alte înregistrări făcute de Wangemann pe parcursul anului 1889, printre acestea numărându-se cea a vocii feldmareșalului prusac Helmuth von Moltke, precum și înregistrarea unei scurte reprezentații la pian, aparținând compozitorului Johannes Brahms.

Importanța istorică a înregistrării fonografice

Otto von Bismarck este considerat unul din cei mai mari oratori ai secolului XIX, discursurile sale fiind analizate în continuare la nivel academic, de către istorici, politologi sau chiar lingviști. Faptul că materialul audio a ieșit la iveală, după mai bine de 120 de ani de la momentul înregistrării, reprezintă un adevărat miracol pentru cercetători.

În special pentru biografii lui Bismarck, descoperirea în cauză reprezintă mărturia excepțională a polivalenței sale, demonstrându-i carisma și oferind implicit un indiciu în privința rafinamentului său diplomatic, ce i-a adus supranumele de ”păpușar al Europei”.

Deși durează mai puțin de două minute, înregistrarea contrazice o parte din preconcepțiile care gravitează în jurul personalității cancelarului, neindicând caracteristicile unui om rece, ci dimpotrivă. Otto von Bismarck își manifestă latura umană, adresându-se cu afectivitate fiului său și având inclusiv noblețea de a cânta imnul național al Franței, țară pe care în urmă cu mai puțin de douăzeci de ani, o înfrunta în cadrul războiului franco-prusac (1870-1871), soldat cu înfrângerea Franței și proclamarea Reich-ului, chiar în Sala Oglinzilor din Versailles.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.