O gorilă de 210 kilograme a fost dusă cu elicopterul pentru o tomografie computerizată. Premiera a fost surprinsă în imagini

O gorilă de 210 kilograme a fost supusă unei scanări CT din cauza unor probleme de respirație. Este o premieră efectuarea unei tomografii computerizate la un animal de asemenea dimensiuni, dar și zborul unei gorile cu elicopterul.

Makokou, o gorilă mascul de la Grădina Zoologică din Johannesburg (Africa de Sud), avea de câteva luni probleme respiratorii și secreții nazale persistente. Gorila a fost tratată inițial cu antibiotice, decongestionante nazale și anti-inflamatorii. După terminarea tratementului, simptomele au reapărut.

Ulterior, în luna mai, veterinarii grădinii zoologice au constatat că gorila avea escrescențe în căile nazale, iar o biopsie a arătat că rinita cronică provoca polipi inflamatori care trebuiau îndepărtați chirurgical.

Pentru a vedea cât de mari erau escrescențele și pentru a planifica intervenția chirurgicală, era nevoie de o tomografie computerizată (CT). Astfel, după ce au sedat-o, veterinarii de la Grădina Zoologică din Johannesburg au transportat-o cu un elicopter la un spital al Universității din Pretoria, Africa de Sud, situat la 53 de kilometri.

Prima dată când o gorilă a fost transportată cu elicopterul

Veterinarii au afirmat că transportarea lui Makokou până la spitalul din Pretoria, unde exista un CT care putea să susțină greutatea gorilei, era destul de dificil de realizat pe cale rutieră, dura mai mult, exista riscul să treacă efectul sedativului și astfel ar fi apărut mai multe complicații. Din această cauză s-a recurs la transportarea cu elicopterul. A fost prima dată când o gorilă a fost transportată cu elicopterul în Africa de Sud și „probabil în lume”, au spus medicii veterinari citați de Live Science.

„Scanarea CT a arătat un blocaj complet al celor trei sinusuri principale”, a afirmat Gerhard Steenkamp, veterinar în cadrul Universității din Pretoria.

După efectuarea tomografiei computerizate, Makokou a fost urcat înapoi în elicopter și dus la grădina zoologică.

„Makokou a zburat înapoi după ce scanările au fost făcute, în timp ce el încă dormea ​​și fără să știe că făcea istorie”, a spus dr. Kresen Pillay, veterinar în cadrul grădinii zoologice.

Operația lui urmează să fie efectuată de către un chirug ORL-ist uman deoarece maimuțele mari sunt strâns legate de oameni, au mai spus reprezentanții grădinii zoologice.

Makokou este o gorilă de câmpie de vest (Gorilla gorilla gorilla), o subspecie nativă din pădurile tropicale ale bazinului Congo din Africa Centrală. Este considerată cea mai numeroasă dintre toate subspeciile de gorile. Makokou va împlini 35 de ani pe 9 iulie.

Vă recomandăm să citiți și:

Gorila ”ninja” trece printr-un gard electric fără a se curenta – VIDEO

În rezervaţia Dzanga Sangha s-a născut un pui de gorilă

O gorilă pe cale de dispariţie a fost împuşcată mortal ca urmare a unui incident şocant. ”Putea fi şi mai rău” – FOTO+VIDEO

Gorilele trăiesc în societăţi complexe, care se asemănă cu cele umane



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.