O decizie luată de liderii lumii în 1987 a salvat Pământul, însă doar pentru o perioadă scurtă de timp

În anul 1987, liderii lumii s-au reunit pentru a interzice clorofluorocarburile (CFC), chimicale asociate cu o gaură gigantică în stratul de ozon care a persistat timp de zeci de ani.

Se pare că decizia de atunci a fost una foarte bună. Cercetări publicate recent în jurnalul Nature au arătat că într-o lume în care Protocolul de la Montreal asupra Substanțelor care Distrug Stratul de Ozon din 1987 nu s-ar fi întâmplat niciodată planeta ar fi ajuns într-o situație oribilă.

În prezentul din lumea ipotetică, omenirea s-ar confrunta deja cu unele dintre cele mai groaznice scenarii cauzate de schimbările climatice pe care noi, într-o lume în care tratatul din 1987 există, încercăm momentan să le evităm.

O parte din problemă ar fi provenit de la clorofluorocarburi și rolul lor în producerea de gaze cu efect de seră.

Pagubele asupra stratului de ozon ar fi accelerat schimbările climatice

Însă, pagubele asupra stratului de ozon ar fi accelerat considerabil schimbările climatice, eliberând carbon în atmosferă și cauzând degradare ecologică semnificativă.

Printre alte pericole, oamenii de știință au descoperit că temperaturile globale ar fi crescut cu 2,5 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale până în anul 2100. Cercetătorii estimează momentan că acțiuni climatice urgente ar putea, teoretic, să limiteze încălzirea până la pragul de 1,5 grade Celsius impus de Acordul de la Paris din 2015.

Asta ar fi însemnat mai multe fenomene meteorologice extreme, mai multe valuri de căldură, un colaps al infrastructurii mai considerabil, precum și mai multă moarte și dispariție în masă, scrie Futurism.

Tratatul din 1987 nu a prevenit nimic, ci mai degrabă am câștigat timp prețios

Cu toate acestea, schimbările climatice globale continuă să reprezinte o amenințare pentru existența omenirii care necesită acțiuni imediate dacă ne dorim să lăsăm în urmă o planetă locuibilă pentru viitoarele generații. Tratatul din 1987 nu a prevenit nimic, ci mai degrabă am câștigat timp prețios pentru a ne aduna și să oprim agravarea schimbărilor climatice.

„Omenirea a ascultat de știință și s-a conformat. Din păcate, nu am văzut aceeași atitudine față de schimbările climatice. Însă, eu nu aș folosi tratatul drept un exemplu bun pentru negocieri pe climă. Nu este comparabil în mod direct, însă este bine că avem un caz pozitiv în care lumea întreagă s-a unit”, a spus Paul Young, autor principal al noului studiu și cercetător la Universitatea din Lancaster, Regatul Unit.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce este stratul de ozon și cât de important este pentru noi?

Gaura din stratul de ozon s-a mărit foarte mult în ultima lună și jumătate. Fenomenul care a stat la bază

Subțierea stratului de ozon responsabilă de o extincție în masă în urmă cu 360 de milioane de ani

O nouă gaură în stratul de ozon se formează deasupra Polului Nord



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.