O clujeancă a realizat o carte ilustrată care explică pandemia și care a fost tradusă în 12 limbi

O clujeancă explică pandemia într-o carte ilustrată, tradusă deja în 12 limbi. „Povestea lui Împreună” este scrisă pe înțelesul oamenilor mari și mici, cu vârste între 3 și 100 de ani.

Roxana Oroian a creat povestea fiindcă simțea nevoia de a contribui cumva, măcar în mică parte, la îmbunătățirea a ceea ce se întâmplă pe planetă cu oamenii, copiii și bunicii.

„Chiar dacă nu suntem toți în aceeași barcă, înfruntăm aceeași furtună peste care putem trece doar împreună”, scrie autoarea pe pagina sa de Facebook.

Aceasta recunoaște că, în viața sa de zi cu zi, proiectul a ajutat-o, suprapus cu perioada de izolare, să ia lucrurile pas cu pas, să aleagă atent pe ce să își concentreze atenția și energia.

O carte utilă pentru părinți și copii

„Ca părinte, această poveste îți oferă sprijin în a-i explica puiuțului tău ce se întâmplă acum, în formă de carte ilustrată. Dincolo de schimbările imediate provocate de pandemia globală, povestea ridică întrebări ecologice, menite să îi facă pe cititori să privească viața pe Pământ într-o manieră sustenabilă, holistică”, explică Roxana Oroian.

„Inspirația mi-o culeg din viața de zi cu zi, iar acum în viața noastră de zi cu zi apăruse ceva ce schimbă cu totul reperele normalității știute până atunci. De aici nevoia de a contribui prin poveste. De aici inspirația”, a conchis Roxana Orioian, potrivit Mediafax.

Cartea a ajuns să fie tradusă până acum în 12 limbi și să aibă 2 versiuni video și încă una audio.

Roxana Oroian este designer digital, artist vizual și susținător al comunității de femei designeri din Cluj-Napoca.

Vă recomandăm să citiți și:

Imagini cu adorabila caracatiță „Dumbo” surprinse la cea mai mare adâncime înregistrată vreodată

Liber la vânarea cormoranilor în România

Ketamina poate fi folosită pentru depresie. Cercetătorii nu știu însă cum funcționează

Medicament experimental bazat pe anticorpi care poate neutraliza COVID-19 la persoanele sănătoase



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.