O cercetătoare a suferit de o maladie cerebrală la șapte ani după un accident cu mostre de ”boala vacii nebune”

Accidentul a avut loc în mai 2020, atunci când cercetătoarea lucra cu mostre de țesut de la șoareci.

Un articol recent prezintă situația unei tehniciene de laborator care în 2010 a fost victima unui accident în timpul unor analize efectuate unor mostre de prioni, proteine care joacă un rol important în cazul „bolii vacii nebune”, notează Live Science.

Articolul explică faptul că acesta folosea un forceps pentru a manevra mostrele de țesut, dar , accidental, a reușit să se înțepe prin două straturi de mănuși de latex. Acest accident a fost îndeajuns de serios încât a dus la o sângerare.

O pauză de șapte ani

În noiembrie 2017, femeia a început să acuze o serie de dureri la nivelul gâtului și al umărului drept, care, în timp, s-au extins la întreaga parte dreaptă a corpului. Analizele din 2018 nu au indicat că ceva ar fi în neregulă.

Din nefericire, starea femeii a continuat să se înrăutățească și în ianuarie 2019 aceasta a început să sufere de depresie, anxietate, probleme cu memoria și chiar halucinații vizuale. În luna mai analizele asupra lichidului cerebrospinal au arătat că aceasta suferea de o formă a bolii Creutzfeldt–Jakob.

Cercetătorii explică faptul că boala Creutzfeldt–Jakob poate avea nevoie și de câțiva ani de la expunerea cu prioni pentru a se face simțită. Din nefericire, problemele de sănătate cauzate de această maladie au făcut ca femeia să moară în iunie 2019, la 19 luni de la apariția primelor simptome.

De-a lungul timpului au fost diagnosticate câteva sute de astfel de cazuri, acestea fiind legate, în general, de consumul de carne de vită. Autorii articolului sunt de părere că acesta nu este cazul și că, cel mai probabil, aceasta s-a îmbolnăvit din cauza expunerii la materialele de laborator contaminate cu prioni, contactul cu pielea fiind  cale viabilă de transmitere.

Articolul Variant Creutzfeldt–Jakob Disease Diagnosed 7.5 Years after Occupational Exposure a fost publicat în  The New England Journal of Medicine.

Citește și:

Ce au în comun o specie de dinozauri şi oamenii? Aparent, o maladie foarte rară

Infecţia cu o bacterie rară luată de la câinele ei a dus la amputarea tuturor membrelor unei femei

Cancerul creşte riscul de accident vascular cerebral

O boală rară o face pe această femeie cea mai fertilă din întreaga lume



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.