O capră neagră, surprinsă în imagini într-o pădure din Parcul Natural Putna Vrancea

O capră neagră a fost surprinsă în imagini într-o pădure din Parcul Natural Putna Vrancea de către o cameră de monitorizare a faunei instalată de Romsilva.

„Caprele negre sunt perfect adaptate zonei montane. Au musculatura foarte dezvoltată și copitele adaptate pentru deplasările cu ușurință în zonele stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor”, au scris reprezentanții Romsilva pe o rețea de socializare.

„Trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp.
Caprele negre se hrănesc cu măceșe alpine, muguri și vlăstari de foioase sau conifere, frunze de plante diferite, iar iarna consumă mușchi sau licheni”, au adăugat reprezentanții Romsilva.

Caprele negre sunt perfect adaptate zonei montane

Pădurile din Parcul Natural Putna Vrancea asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște necesare unui habitat sănătos.

Parcul Natural Putna Vrancea este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Este situat în sud-estul țării, în județul Vrancea, și are o suprafață de peste 38.000 de hectare, din care peste 33.600 de hectare sunt păduri.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.