O călugăriță din Franța, cea mai în vârstă persoană din Europa, a supraviețuit infectarea cu COVID-19

O călugăriță din Franța, cea mai în vârstă persoană din Europa, a supraviețuit în fața Covid-19 și s-a vindecat cu doar câteva zile înainte de a împlini 117 ani.

Lucile Randon sau sora Andre a primit testul pozitiv la coronavirus pe 16 ianuarie, dar nu a avut simptome, scrie BBC.

Ea a declarat presei locale că nici măcar nu și-a dat seama că are boala, însă s-a izolat de ceilalți rezidenți ai centrului din Toulon, sudul Franței. Acum este considerată complet vindecată.

Sora Andre așteaptă acum cu nerăbdare să-și sărbătorească ziua de naștere

Sora Andre, nevăzătoare și aflată într-un scaun cu rotile, așteaptă acum cu nerăbdare să-și sărbătorească ziua de naștere joi, deși va sărbători cu un grup mai mic de rezidenți.

„A avut mare noroc”, a spus David Tavella, purtătorul de cuvânt al centrului pentru vârstnici Sainte Catherine Labouré: „Nu m-a întrebat despre sănătatea ei, ci despre obiceiuri. De exemplu, a vrut să știe dacă orele de masă sau de culcare se vor schimba. Nu s-a temut de boală. Pe de altă parte, era foarte îngrijorată pentru ceilalți rezidenți”.

A doua cea mai în vârstă persoană din lume

Călugărița s-a născut la 11 februarie 1904. Pe lângă faptul că este cea mai în vârstă persoană din Europa, ea este și a doua cea mai în vârstă persoană din lume, potrivit Mediafax.

Când a fost întrebată de radioul francez BFM dacă i-a fost frică de Covid, sora Andre a spus: „Nu, nu m-am speriat, pentru că nu mi-a fost frică să mor”.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.