În așteptarea revenirii lui Hristos: Misterul Bisericii Catolice Apostolice din Albury
Într-un colțișor mai puțin explorat al județului Surrey, în Marea Britanie, se află o clădire religioasă mai puțin cunoscută de către public, dar remarcabilă prin istoria sa, precum și prin scopul său neobișnuit pentru care a fost păstrată. Aceasta este Biserica Catolică Apostolică din Albury, un lăcaș de cult singular, „sigilat” de peste un secol și pregătit, conform credincioșilor săi, pentru un moment cu adevărat extraordinar: A Doua Venire a lui Iisus Hristos.
Origini și fondator: Henry Drummond, viziunile și reformele sale religioase
Biserica a fost edificată în 1839 de Henry Drummond, un bancher de seamă, filantrop și parlamentar britanic, care a fost profund preocupat de reformarea spirituală a societății. Fervent credincios și influențat de treziri spirituale din Europa în secolul al XIX-lea, Drummond a fost printre fondatorii Mișcării Catolice Apostolice – o mișcare creștină apărută dintr-o nemulțumire față de direcția morală și spirituală a Bisericii Anglicane oficiale.
Această nouă mișcare religioasă nu a avut legături directe cu Biserica Romano-Catolică, ci a căutat să restaureze biserica creștină primară, inspirată de modelul apostolic. La baza ei stătea credința că sfârșitul lumii se apropie și că Biserica trebuie pregătită pentru revenirea iminentă a lui Iisus Hristos.
Conducerea apostolică și expansiunea internațională
Organizarea Bisericii Catolice Apostolice a fost unică, fiind condusă de 12 „apostoli”, aleși după modelul celor 12 apostoli ai lui Hristos. Acești lideri religioși îndeplineau roluri liturgice, administrative și profetice, considerându-se că acționează sub inspirație divină.
În scurt timp, mișcarea s-a extins semnificativ, ajungând să aibă în secolul al XIX-lea peste 900 de locații răspândite în Regatul Unit, Europa, Australia și chiar America de Sud. Totuși, centrul spiritual și administrativ al mișcării a rămas la biserica din Albury, catedrală zidită pe moșia personală a lui Drummond.
Perioada de tăcere și „sigilarea” Bisericii
Decesul ultimului dintre cei 12 apostoli, în 1901, a marcat un moment esențial în evoluția mișcării. Liderii și comunitatea au anunțat atunci începutul unei „perioade de tăcere”, considerând că în absența apostolilor nu pot fi desemnați noi conducători până la intervenția divină la A Doua Venire. În acest context, Biserica din Albury – percepută ca sacră și centrală în mișcare – a fost închisă publicului și „sigilată” simbolic, urmând să fie redeschisă doar la Parusia, întoarcerea lui Hristos.
Clădirea bine păstrată după 100 de ani
De peste un secol, lăcașul a rămas închis, chiar și localnicii nemaiputând avea acces în interior. Totuși, este întreținut constant de un îngrijitor desemnat special. Biserica se menține la o temperatură constantă de 10°C, iar toate elementele sale – mobilier, vitralii, altar, cărți religioase – sunt conservate în stare impecabilă. Clădirea funcționează astfel ca un memorial sacru, „pregătit pentru clipa finală”.
Arhitectura gotică și aura de mister
Construită într-un stil neogotic impunător, Biserica Catolică Apostolică din Albury seamănă mai degrabă cu o mică catedrală, ceea ce a dus la supranumele său de „Catedrala din Albury”. Turnurile sale austere și feroneriile înalte cu vitralii colorate
