O aplicație inovatoare dezvoltată de IT-iști din Cluj, folosită în peste 500 de spitale din lume

O aplicație inovatoare dezvoltată de IT-iști din Cluj este folosită în peste 500 de spitale din 12 țări din UE, Asia și SUA. Aplicația îmbunătățește, practic, comunicarea în spitale.

Horațiu Cacovean, project manager al firmei de IT din Cluj-Napoca, dezvoltator al aplicației, a declarat  că aceasta ajută inginerii de suport să acceseze, într-un mediu securizat, de la distanță, sistemele clienților răspândiți la nivel global.

„Compania noastră este unul dintre principalii integratori de sisteme informatice din România și a lansat prima aplicație Remote Access Management (RAM) dezvoltată pe platforma Microsoft Azure. Aplicația inovatoare este folosită de unul dintre furnizorii de top, de la nivel global, din industria medicală, pentru a oferi suport pentru mai bine de 500 de spitale, din 12 țări. Aceasta oferă soluții care îmbunătățesc comunicarea în spitale, fiind vorba despre o platformă în cloud prin intermediul căreia inginerii care asigură suport tehnic se conectează direct la sistemul informatic al unui spital în condiții de securitate cibernetică maximă”, a spus Cacovean citat de Mediafax.

S-au intensificat atacurile hackerilor

Acesta a afirmat că epidemia de COVID-19 face mai dificilă rezolvarea problemelor informatice deoarece numărul de conexiuni cu spitalele a crescut, după ce personalul medical a trebuit să recurgă mai mult ca niciodată la tehnologie pentru a comunica.

„Totodată, atacurilor hackerilor asupra sistemelor informatice s-au intensificat”, a precizat project managerul companiei Brinel.

Soluția dezvoltată de la Cluj este concepută astfel încât să reducă costurile IT și să ajute furnizorul, iar pe lângă îmbunătățirea gradului de securitate, accentul este pus pe confortul maxim pentru clienți și tehnicieni.

Până la sfârșitul anului platforma va fi extinsă la încă 2 țări, iar numărul de spitale care vor beneficia de suport tehnic va depăși 700.

Compania clujeană de IT este pe piață de 29 de ani iar din anul 2019 face parte din grupul francez SNEF.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.