O aglomerare uriașă de materie întunecată, detectată de astrofiziceni în afara galaxiei Calea Lactee

Oamenii de știință au căutat peste tot materia întunecată, substanță invizibilă și înșelătoare care ar alcătui mare parte din Univers.

Acum, o echipă de astrofizicieni s-a uitat în afara galaxiei noastre, acolo unde savanții cred că o acumulare de materie întunecată s-ar ascunde chiar sub ochii noștri. Situată în urma Marelui Nor al lui Magellan, o galaxie pitică care se află pe traiectorie de coliziune cu Calea Lactee, o mână de stele par să fie prinse în ceea ce pare a fi un curent cosmic.

Cercetările au fost publicate în jurnalul Nature.

Totuși, stelele par să fie suspendate în spațiu și ar putea chiar să fie prinse într-o mare aglomerare de materie întunecată.

„Doar așa am putut să o detectăm”

„Noi credem că această dâră este alcătuită din materie întunecată și a prins în capcană niște stele. Doar așa am putut să o detectăm”, a explicat Nicolás Garavito-Camargo, unul dintre autorii studiului și cercetător la Universitatea din Arizona, SUA.

Cât despre modul în care masele gigantice de materie întunecate ar putea să țină la un loc galaxii întregi, astrofizicienii cred că stelele au rămas blocate în același în cadrul aglomerării invizibile. Prin studierea modului de deplasare a stelelor, oamenii de știință ar putea să observe în sfârșit, în mod empiric, și să studieze materia întunecată.

O mare reușită pentru comunitatea astrofizicienilor

„Vă puteți imagina că dâra lăsată în urma unei ambarcațiuni va fi diferită dacă vehiculul se deplasează prin apă sau prin miere. În cazul de față, proprietățile dârei sunt determinate în funcție de teoria materiei întunecate pe care o aplicăm”, a explicat Charlie Conroy, autor principal al studiului și astronom la Universitatea Harvard, potrivit Futurism.

Dacă cercetătorii au dreptate, studiul lor ar putea reprezenta o mare reușită pentru comunitatea astrofizicienilor, care uneori pare să-și dea cu presupusul când încearcă să explice, să identifice și să studieze materia întunecată. Dacă unele modele și ipoteze pentru modul în care materia întunecată se comportă vor contrazice datele observaționale colectate din curent, atunci alți cercetători le-ar putea reanaliza și actualiza.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O nouă analiză încearcă să explice strălucirea misterioasă din centrul galaxiei Calea Lactee

Hubble a identificat cea mai mare cantitate de materie întunecată din interiorul unei galaxii

Eroare astronomică. Galaxia cu o cantitate neobișnuită de materie întunecată se dovedește a fi cât se poate de obișnuită

O nouă metodă de identificare a particulelor de materie întunecată



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.