Numărul victimelor cauzate de prăbușirea blocului din Miami crește din nou. „Un bilanţ şocant şi dureros”

Bilanţul prăbuşirii imobilului rezidenţial din Miami-Dade, Florida, a ajuns la 78 de morţi, iar alte 62 de persoane sunt în continuare dispărute, au anunţat vineri autorităţile, conform publicaţiei Miami Herald.

Echipele de intervenţie continuă căutările la locul prăbuşirii blocului din Miami.

Primarul districtului Miami-Dade, Daniella Levine Cava, a anunţat că bilanţul victimelor a ajuns la 78 de morţi, iar 47 de cadavre au fost deja identificate. Alte 62 de persoane sunt dispărute în urma accidentului.

„Un bilanţ şocant şi dureros care ne afectează pe toţi”

„Este vorba de un bilanţ şocant şi dureros care ne afectează pe toţi foarte profund”, a declarat Daniella Levine Cava, potrivit Mediafax.

Echipe de experţi încearcă să găsească probe pentru a stabili cu exactitate cauza prăbuşirii imobilului. Blocul rezidenţial de 12 etaje, situat în zona Surfside din Miami-Dade, în statul Florida, s-a prăbuşit parţial pe 24 iunie. Ulterior, autorităţile au demolat controlat restul clădirii, de teamă că s-ar fi putut prăbuşi din cauza unei furtuni tropicale.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.