Câteva copii ar trebui să aibă fiecare familie pentru a asigura continuitatea speciei umane?
Aceasta este o întrebare cu consecințe semnificative atât pentru viitorul umanității, cât și pentru politicile globale de demografie. Deși majoritatea autorităților și experților în demografie consideră că o rată de fertilitate de 2,1 copii per femeie este suficientă pentru a menține o populație stabilă, descoperiri recente sugerează că acest prag ar putea fi subestimat.
O cercetare recentă realizată de Takuya Okabe de la Universitatea Shizuoka din Japonia și publicată în revista științifică de prestigiu PLOS One oferă o perspectivă radical diferită: pentru ca o populație umană să aibă șanse reale de supraviețuire pe termen lung, este necesară o rată medie de fertilitate de cel puțin 2,7 copii per femeie.
De ce 2,7 copii per femeie?
Modelul standard de 2,1 copii per femeie se bazează pe ipoteze simplificate: mortalitate scăzută, o distribuție echilibrată a sexelor și presupunerea că fiecare adult va avea cel puțin un copil. Studiul echipei lui Okabe adaugă, însă, complexitatea realităților mondiale în ecuație: mortalitatea la copii și adulți, dezechilibrul în distribuția nașterilor între sexe și, cel mai important, faptul că un procent semnificativ de indivizi nu își vor lăsa urmași.
Folosind modele matematice evolutive, cercetătorii au simulat mai multe generații de familii în condiții realiste, luând în calcul inclusiv scenarii de izolare a populațiilor (comunități mici). Rezultatul: doar cu o medie de 2,7 copii per femeie se poate atinge un nivel suficient de robust al continuității genetice și demografice pentru a preveni dispariția liniei familiale – și, la o scară globală, dispariția întregii specii.
Feminitatea: un avantaj evolutiv?
Un rezultat surprinzător al studiului a fost descoperirea că un raport de nașteri ușor favorabil fetelor poate contribui la supraviețuirea speciei. În condiții extreme – războaie, foamete, pandemii – s-a observat o tendință evolutivă interesantă: se nasc mai multe fete decât băieți, ceea ce, conform cercetătorilor, ar putea acționa ca un mecanism natural de protecție împotriva extincției familiale. Explicația este simplă din punct de vedere genetic: femeile pot aduce pe lume un număr mai mare de copii într-un sistem poligamic sau post-catastrofic, în timp ce bărbații constituie, din acest punct de vedere, un „factor limitator”.
Prin urmare, nu doar numărul total de copii este semnificativ, ci și distribuția acestora în funcție de sex.
Supraviețuirea liniilor genealogice
Chiar și în societăți dezvoltate, unde populația apare, la prima vedere, în siguranță, cercetătorii subliniază că multe „ramuri” genealogice dispar discret, de la o generație la alta. Unul dintre factorii care contribuie la această situație este scăderea dorinței de a forma familii mari, într-un context social caracterizat prin urbanizare accelerată, carierism sau crize economice.
Adesea trecută cu vederea în discuțiile despre sustenabilitate, latura demografică reprezintă o componentă esențială în puzzle-ul menținerii civilizației actuale. Studiul indică faptul că, la nivel global, strategiile de planificare familială ar trebui să fie revizuite pentru a ține cont nu doar de necesitatea de a limita suprapopularea, ci și de riscul real al subpopulării pe termen lung.
Ce înseamnă aceasta pentru viitor?
Deși în prezent discutăm despre suprapopulare și impactul acesteia asupra mediului, o viziune pe termen lung trebuie să includă și evaluarea riscurilor de declin demografic. Națiuni precum Japonia, Coreea de Sud sau Italia deja se confruntă cu rate ale natalității semnificativ sub pragul de înlocuire, ceea ce conduce la îmbătrânirea populației și la provocări economice și sociale majore.
