Numărul cazurilor de hepatită misterioasă a crescut. Ce a anunțat OMS?

Cel puțin 228 de cazuri de hepatită misterioasă infantilă au fost anunțate la OMS, iar alte zeci de cazuri sunt în curs de investigare.

Un purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că a primit rapoarte cu privire la cel puțin 228 de cazuri probabile de hepatită infantilă, iar alte zeci de cazuri sunt în curs de investigare.

„Începând cu 1 mai, cel puțin 228 de cazuri probabile au fost raportate la OMS din 20 de țări, cu peste 50 de cazuri suplimentare în curs de investigare”, a declarat Tarik Jasarevic de la OMS, în cadrul unei conferințe de presă la Geneva, conform Reuters.

Semnalul de alarmă a venit din Scoția

Autoritățile sanitare din întreaga lume investighează o creștere misterioasă a cazurilor grave de hepatită – inflamație a ficatului – la copiii mici, care a dus la cel puțin un deces.

Inițial, au fost identificate peste 190 de cazuri, majoritatea în Marea Britanie, care a raportat 111 cazuri din ianuarie.

Alte țări, printre care Statele Unite, Israel, Danemarca, Irlanda, Olanda și Spania au raportat, de asemenea, un număr mai mic de cazuri, potrivit Mediafax.

Semnalul de alarmă a venit din Scoția, pe 6 aprilie, în condițiile în care copiii erau foarte bolnavi. Mai mulți au avut nevoie chiar de transplant de ficat, iar un copil a murit. O altă îngrijorare vine din faptul că aceste cazuri nu erau legate de virusurile tipice asociate de obicei cu această afecțiune – hepatita A, B, C, D și E.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.