Numărul apicultorilor din România s-a înjumătăţit în cinci ani

Numărul apicultorilor din România s-a înjumătăţit în cinci ani, ajungând la 23.000. Cel mai mare număr de fermieri din UE se află Germania, iar cei mai puţini în Malta.

Numărul apicultorilor din România a scăzut din 2016 încoace, până la 22.900 de apicultori, arată datele de la Comisia Europeană.

În perioada 2014 – 2016, România avea în medie 43.200 de apicultori. Trendul a fost descen­dent pentru că producţia de miere şi pre­ţul mierii brute, formă în care se vinde majoritatea mierii româneşti, au scăzut de la an la an, spun apicultorii, astfel nu au mai fost motivaţi să investească, scrie ZF.

Comisia Euro­pea­nă es­ti­mează o uşoară creş­tere a numărului de apicultori până în 2022, da­to­rită susţinerii crescătorilor de albine prin Programul Naţional Apicol 2020 – 2022, estimând că în Ro­mânia vor apărea 200 de apicultori noi. Totuşi, actualii crescători de albine sunt pesimişti şi susţin că „nu văd o direcţie bună a apiculturii“.

„Numărul apicultorilor a scăzut pentru că preţul mierii brute, care se vinde angro, este foarte mic, a fost în vara anului 2020 la nivelul din 2009. De exemplu, mierea polifloră se vindea cu 8 lei/kg. În plus, anul trecut s-a realizat maximum 30% din pro­ducţia de miere din cauza condiţiilor climatice şi subvenţia nu ajută un business care nu e profi­ta­bil fără ea“, a spus Adrian Vintilă, preşedintele Asociaţiei Pro Apicultura, potrivit Mediafax.

De ce au renunțat apucultorii să mai crească albine

El spune că în prezent mierea polifloră în stare brută se vinde angro cu 9,3 lei/kg la cel mai bun preţ“, iar asta înseamnă venituri foarte mici pentru crescătorii de albine, motiv pentru care mulţi au renunţat la această activitate. „Iarna aceasta am pier­dut şi foarte mul­te familii de al­bine la nivel na­ţio­nal din cau­za vremii.“

Un borcan de miere po­li­flo­ră de 400 g se găseşte într-un magazin la 19 lei, în timp ce în altul costă 12,9 lei.

Mihai Sorin, un apicultor din Vâlcea, ce produce 2 tone de miere ecologică anual, spu­ne că deşi a crescut cererea pentru miere, preţul mierii a fost din ce în ce mai mic, iar producţia de miere de salcâm, unul dintre cele mai scumpe sorti­mente, a scăzut din cau­za secetei din ulti­mii ani. Producţia de miere a României în 2019 a fost de 25.200 de tone, în scădere cu 15% faţă de anul precedent, arată datele de la INS. În 2017, producţia de miere trecea de 30.000 de tone.

„Numărul apicultorilor a scăzut şi pentru că nu se investesc prea mulţi bani în apicultură. Prin Programul Naţional Apicol foarte puţini oameni accesează bani, pentru că nu sunt informaţii despre el, e prea multă birocraţie, iar sumele nu sunt foarte mari“, a explicat Mihai Sorin.

El are o stupină formată din 150 de familii de albine şi a ales să facă produse ecologice datorită valorii adăugate aduse de acestea, atât din punctul de vedere al sănătăţii, cât şi al preţului, care este cu 20-30% mai mare decât al produselor convenţionale.

Prin Programul Naţional Apicol 2017-2019 a fost alocat un sprijin financiar pentru apicultori în valoare de aproape 100 de milioane de lei, iar jumătate din sumă a fost contribuţia Uniunii Europene. Prin Programul Naţional Apicol 2020 – 2022 se vor aloca 150 de milioane de lei pentru susţinerea apiculturii, conform datelor de la Ministerul Agriculturii.

La nivel european, Uniunea Europeană va contribui cu 40 de milioane de euro/an la Programul Naţional Apicol 2020 – 2022, în creştere cu 11% faţă de perioada 2017 – 2019, arată statisticile europene.

Cel mai mare număr de fermieri din UE se află Germania, în număr de peste 116.000, iar cei mai puţini se află în Malta, în număr de 200, mai arată datele de la Comisia Europeană.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.