Nivel record al deceselor înregistrat în Europa în iulie, cauzat de valurile de caniculă

Uniunea Europeană a înregistrat cu 16% mai multe decese decât de obicei în luna iulie, atunci când un val de căldură record a afectat mai multe zone. Este cea mai mare cifră lunară de până acum în acest an, potrivit datelor oficiale publicate vineri.

Căldura extremă din sudul Europei a declanșat incendii de vegetație în Spania, Franța și Portugalia și a dus la mii de decese cauzate de căldură în întreaga Europă, notează Reuters.

Excesul de mortalitate s-a ridicat la aproximativ 53.000 de decese în plus în iulie față de mediile lunare ale perioadei 2016-2019, a anunțat Eurostat.

O parte din creșterea mortalității poate fi cauzată de valurile de căldură

„Pe baza informațiilor disponibile, o parte din creșterea mortalității în iulie 2022 comparativ cu aceeași lună din ultimii doi ani poate fi cauzată de valurile de căldură care au afectat anumite părți ale Europei”, a precizat Eurostat.

16% a fost „o valoare neobișnuit de mare” pentru o lună iulie.

Spania și Cipru au înregistrat cel mai mare număr de decese

Spania și Cipru au înregistrat cel mai mare număr de decese în exces în luna iulie, mai mult decât dublu față de media UE, cu rate de mortalitate în exces de 37% și, respectiv, 33%.

În iulie, Spania a rezistat celui mai timpuriu val de căldură din ultimii 40 de ani, cu temperaturi care au depășit 40 de grade Celsius (104°F) în unele părți sudice și centrale ale țării.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.