Nepotul lui Emil Cioran este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Nepotul lui Emil Cioran, Șerban Stavrescu, este invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 29 octombrie, începând cu ora 19:00.

Emil Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911 în comuna Răsinari, județul Sibiu, și a decedat pe 20 iunie 1995, la Paris.

A început la 17 ani studiul filosofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, printre profesorii săi aflându-se Tudor Vianu sau Nae Ionescu.

În 1937 a plecat la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940 a început să scrie ‘’Îndreptar pătimaș’’, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța.

După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste, marele filosof a trăit la Paris ca apatrid.

Şerban Stavrescu, de profesie inginer constructor, a intrat în familia Cioran prin intermediul lui Aurel Cioran (fratele bun al filosofului), cu care mama sa s-a recăsătorit în 1979. Prin intermediul tatălui vitreg, Șerban Stavrescu a moştenit manuscrise, bunuri dar şi legendele nescrise ale familiei.

Urmărește interviul integral cu nepotul lui Emil Cioran doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.