Pe 13 iunie 1848, în Craiova, a fost desemnat primul loc de întâlnire a guvernului provizoriu al revoluţionarilor paşoptişti, devenind astfel prima capitală temporară înainte ca revoluţionarii să se îndrepte spre Bucureşti. Această întâmplare a marcat un moment esenţial în istoria Revoluţiei de la 1848 în Ţara Românească, un eveniment destinat modernizării şi democratizării societăţii.
Pe 14 iunie 1848, a avut loc unirea guvernelor de la Izlaz şi Bucureşti, ceea ce a dus la formarea Guvernului provizoriu al Ţării Româneşti, după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu. Guvernul a emis un comunicat prin care se indica faptul că Bibescu, resimţindu-se slăbit din cauza bolii şi incapabil să îşi îndeplinească atribuţiile, a demisionat, iar în locul său a fost constituit un guvern temporar care s-a angajat să se sacrifice pentru patrie, aflată în dificultate.
Pentru a păstra relaţii favorabile cu puterile suzerană şi protector, Turcia şi Rusia, mitropolitul Neofit a fost ales preşedinte al Guvernului provizoriu. Printre membrii acestui guvern s-au aflat personalităţi de marcă precum Ion Heliade-Rădulescu, Ştefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, şi alţii.
În aceeaşi zi, guvernul a adoptat steagul tricolor al revoluţionarilor ca simbol naţional. Acest steag a fost iniţial creat la Islaz de Popa Şapcă şi cusut de Maria Alexandrina, fiica lui Gheorghe Magheru, simbolizând puritatea şi continuitatea luptei pentru libertate, inspirându-se din steagul lui Tudor Vladimirescu.
După înfrângerea Revoluţiei de la 1848, mitropolitul Neofit, considerat o figură controversată, s-a retras din funcţia de mitropolit la 27 iulie 1849, după ce iniţial contribuise la restabilirea ordinii şi la prinderea clericilor implicaţi în acţiuni revoluţionare. Evenimentele de la Craiova au rămas un simbol al hotărârii şi unităţii naţionale în faţa opresiunii.
