Amigdalele reprezintă unele dintre cele mai antice organe supuse intervențiilor chirurgicale de către oameni, cu proceduri ce își au originile în medicina hindusă din vremuri străvechi și în Imperiul Roman. În secolul XX, amigdalectomia, adică excizia amigdalelor, a devenit una dintre cele mai frecvente operații efectuate la copii, în special în Statele Unite, unde anual aproximativ 290.000 de copii sub 15 ani sunt supuși acestei intervenții. Deși numărul operațiilor a scăzut semnificativ față de apogeul din anii 1970, tonsilectomia continuă să fie una dintre cele mai răspândite proceduri chirurgicale pediatrice, conform revistei Popular Science.
Dar care este funcția amigdalelor și de ce sunt prezente în organism, având în vedere că deseori ele devin problematice? Amigdalele fac parte din sistemul imunitar și sunt alcătuite din țesut limfatic, similar cu cel al ganglionilor limfatici. Ele conțin celule albe care se luptă împotriva infecțiilor. Oamenii au patru seturi de amigdale, organizate într-un inel cunoscut sub denumirea de „inelul Waldeyer”, situat la intersecția dintre cavitățile nazale și cavitatea bucală. Cele mai cunoscute sunt amigdalele palatine, situate de o parte și de alta a uvulei, care sunt adesea îndepărtate chirurgical. Alte tipuri de amigdale includ cele faringiene (adenoizii) și țesutul limfatic găsit la baza limbii și în proximitatea trompelor lui Eustachio.
Aceste structuri au funcții similare și redundantă, ceea ce înseamnă că, atunci când o parte este eliminată, restul sistemului imunitar se ajustează. Amigdalele contribuie la recunoașterea și combaterea virusurilor și bacteriilor care intră în organism, acționând ca o prima barieră de apărare. Ele conțin T-celule, B-celule, macrofage și neutrofile, celule imunitare esențiale pentru identificarea și distrugerea agenților patogeni. De exemplu, amigdalele pot menține o „memorie” antivirală pentru a oferi protecție împotriva infecțiilor recurente cu virusuri precum SARS-CoV-2.
Totuși, motivul principal pentru care se efectuează tonsilectomii s-a transformat în ultimele decenii. În trecut, intervențiile erau predominant realizate pentru a combate amigdalita recurentă, o infecție frecvent întâlnită cauzată de streptococul de grup A, în timp ce astăzi, principala indicație este soluționarea problemelor respiratorii, cum ar fi apneea obstructivă de somn la copii. Amigdalele mărite pot dificultate respirația, cauzând sforăit, respirație pe cale orală și tulburări în somn, având un impact asupra dezvoltării cerebrale și comportamentale.
Ca orice altă intervenție chirurgicală, amigdalectomia vine cu riscuri, inclusiv reacții adverse la anestezie, sângerări post-operatorii și deshidratare în cazul în care durerea împiedică copilul să consume suficiente lichide.
Referitor la implicațiile asupra funcției imunitare, studiile arată rezultate variate: majoritatea sugerează că funcția imunitară nu suferă modificări semnificative, dar câteva studii leagă tonsilectomia de o ușoară creștere a riscurilor de afecțiuni respiratorii, alergii sau chiar anumite forme de cancer. Totuși, aceste cercetări nu pot stabili o corelație cauzală clară.
Astăzi, criteriile pentru îndepărtarea amigdalelor sunt mult mai stricte și adaptate fiecărui caz în parte. „Nu eliminăm amigdalele fără un motiv bine definit”, afirmă medicul Farhoud Faraji. „Intervenția trebuie realizată doar în situațiile în care beneficiile sunt cu adevărat superioare riscurilor”, a adăugat el. Pentru copiii cu probleme respiratorii severe, tonsilectomia poate conduce la o îmbunătățire semnificativă a calității vieții, iar mulți părinți spun că a fost „cea mai bună decizie pe care au luat-o vreodată”.
